StiripesurseDiasporaUnioniştii nord-irlandezi se opun unor măsuri-cheie din noul acord post-Brexit

Unioniştii nord-irlandezi se opun unor măsuri-cheie din noul acord post-Brexit

Publicat:

Partidul Democratic Unionist (DUP) din Irlanda de Nord a anunţat luni că se va opune unora din cele mai importante măsuri din noul acord post-Brexit încheiat la sfârşitul lui februarie între Londra şi Bruxelles, transmite AFP. Primul vot în Camera Comunelor din parlamentul britanic asupra acordului este programat miercuri, potrivit agerpres

Într-un comunicat difuzat pe Twitter, DUP a scris că în ciuda unui “progres real”, noua înţelegere “nu se referă la întrebarea fundamentală, adică impunerea legislaţiei europene” în Irlanda de Nord.

Citește și : Putin elogiază relaţiile ruso-chineze şi dorinţa Beijingului de a juca un rol constructiv în criza ucraineană

Partidul pro-britanic din Ulster este nemulţumit în special de mecanismul cunoscut ca “frâna de la Stormont” – după numele sediului din Belfast al parlamentului nord-irlandez. Conform prevederilor respective deputaţii din acest teritoriu al Regatului Unit pot bloca aplicarea oricăror noi legi ale Uniunii Europene.

Deoarece nu este concepută în acest scop, “frâna” nu se poate aplica pentru legislaţia UE deja existentă şi pentru care nu s-a pronunţat niciun consimţământ, arată liderul DUP, Jeffrey Donaldson, în comunicatul preluat de AFP. “Vom continua să colaborăm cu guvernul privind toate problemele legate de ‘cadrul de la Windsor’ pentru a încerca să restabilim echilibrele politice delicate din Irlanda de Nord şi pentru a progresa în privinţa tuturor acestor probleme”, a adăugat el.


După câteva luni de tensiuni, premierul britanic Rishi Sunak şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au prezentat în 27 noul acord numit “cadrul de la Windsor”, care modifică protocolul nord-irlandez privind măsurile post-Brexit, reaminteşte France Presse. DUP s-a opus vehement înţelegerii anterioare, iar acum trebuie convins să accepte un nou compromis şi să renunţe la boicotarea executivului din Ulster.

Versiunea de acord negociată în 2020 de fostul premier Boris Johnson stabilise mecanisme complexe pentru comerţul între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit; cadrul actual ar trebui să fluidizeze aceste schimburi, evitând în acelaşi timp instituirea unei frontiere dure între Ulster şi Republica Irlanda, membră a Uniunii Europene, O barieră în Irlanda, între UE şi Regatul Unit, ar periclita pacea instaurată după decenii de conflicte violente între republicanii irlandezi, majoritar catolici, şi unioniştii protestanţi; pe de altă parte, trebuie asigurată protecţia pieţei unice europene. Mutarea de facto a frontierei comerciale în Marea Irlandei, între cele două insule – Marea Britanie şi Irlanda – este însă inacceptabilă pentru loialiştii pro-britanici, deoarece ar presupune controale vamale pentru produsele transportate în interiorul Regatului Unit, către Irlanda de Nord.

Citește și : Netanyahu face un pas înapoi şi atenuează planul de reformă a justiţiei

În acest context, AFP apreciază că anunţul de luni al unioniştilor este o veste proastă pentru Sunak.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.