StiripesurseExterneUniunea Europeană, acuzată că finanţează abandonarea migranţilor în Sahara (presă)

Uniunea Europeană, acuzată că finanţează abandonarea migranţilor în Sahara (presă)

Publicat:

Uniunea Europeană, acuzată că finanţează abandonarea migranţilor în Sahara (presă)

Comisia Europeană a recunoscut marţi “o situaţie dificilă” după publicarea unei anchete jurnalistice conform căreia zeci de mii de migranţi au fost arestaţi şi abandonaţi în mijlocul deşertului în Maroc, Tunisia şi Mauritania, cu sprijinul financiar al UE, relatează AFP.

Această investigaţie, care a durat câteva luni, a fost realizată de mass-media internaţionale, inclusiv Le Monde şi Washington Post, împreună cu colectivul de jurnalişti Lighthouse Reports, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: 3.000 de deţinuţi din Ucraina sunt gata să plece pe front

Ancheta jurnalistică dezvăluie modul în care “Europa sprijină, finanţează şi participă direct la operaţiuni clandestine desfăşurate în ţări din Africa de Nord pentru a abandona în fiecare an zeci de mii de persoane de culoare în deşert sau în regiuni îndepărtate, pentru a le împiedica să intre în UE”.

Ea descrie un “sistem de deplasare în masă” care “funcţionează datorită banilor, vehiculelor, echipamentelor, informaţiilor şi forţelor de securitate furnizate de UE şi ţările europene”.


“Este o situaţie dificilă, care evoluează şi la care vom continua să lucrăm”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer.

Potrivit anchetei, refugiaţi şi migranţi din Maroc, Mauritania şi Tunisia sunt “reţinuţi din cauza culorii pielii, urcaţi în autobuze şi conduşi adesea în zone deşertice şi aride”, fără apă sau mâncare.

Unii sunt duşi în zone de frontieră unde sunt “vânduţi de autorităţi traficanţilor de fiinţe umane şi bandelor care îi torturează pentru răscumpărare”.

UE a încheiat acorduri cu aceste trei ţări, care prevăd în special finanţare europeană pentru a le consolida capacităţile de a reduce imigraţia către Europa.

Uniunea Europeană a adoptat recent o reformă majoră a politicii sale în materie de azil şi migraţie, cu scopul de a înăspri controalele asupra sosirilor şi pentru a accelera returnarea migranţilor cărora le-a fost respins dreptul la azil.

Lighthouse Reports precizează faptul că a intervievat peste 50 de migranţi, proveniţi din ţări din Africa subsahariană sau Africa de Vest, victime ale acestor practici în Tunisia, Maroc şi Mauritania, şi a “identificat natura sistematică şi rasistă a practicilor”.

Colectivul de jurnalişti citează două surse europene sub rezerva anonimatului, care admit că este “imposibil” să se stabilească pe deplin modul în care au fost folosite fondurile europene.

Citește și: Adrian Băluțel: PSRM încearcă să limiteze accesul diasporei la vot

Comisia Europeană nu a răspuns în mod explicit la acuzaţiile anchetei jurnalistice.

“Uneori situaţia este dificilă în ţările noastre partenere”, însă ele “rămân state suverane care îşi controlează forţele naţionale”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Comisiei, Ana Pisonero.

Ea a subliniat că UE a monitorizat programele pentru care a oferit finanţare, şi a reamintit angajamentul ţărilor partenere de a respecta dreptul internaţional şi drepturile omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Galeria Apollo din Muzeul Luvru se redeschide fără bijuterii expuse, în urma jafului de anul trecut

Galeria Apollo din Muzeul Luvru, care a fost ținta unui jaf în cursul anului trecut, s-a redeschis publicului miercuri, însă fără nicio bijuterie expusă. Galeria...

Cum să previi crăparea roșiilor. Sfatul simplu recomandat de experți

Crăparea roșiilor este una dintre cele mai întâlnite probleme de către grădinari în timpul verii. Experții în grădinărit recomandă un sfat simplu care să...

Medalia Fields, cel mai prestigios premiu din matematică, și-a desemnat laureații

Doi matematicieni chinezi, un american și un canadian au primit joi, la Philadelphia, Medalia Fields, considerată „Nobelul” matematicii. Printre laureați se află și Hong...

Probleme în instanță pentru Chris Brown: cântărețul și-a recunoscut vina într-un dosar penal

Cântărețul american Chris Brown a făcut un pas important în dosarul penal deschis în Marea Britanie după un incident petrecut într-un club exclusivist din...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.