StiripesurseExterneUniunea Europeană ameninţă puterea de la Minsk cu noi sancţiuni

Uniunea Europeană ameninţă puterea de la Minsk cu noi sancţiuni

Publicat:

Uniunea Europeană a denunţat vineri decesul unui artist plastic din Belarus în urma rănilor provocate în arestul poliţiei, şi a ameninţat să impună noi sancţiuni împotriva autorilor represiunii în această ţară, relatează AFP, potrivit agerpres.

Decesul pictorului Roman Bondarenko, 31 de ani, este “rezultatul scandalos şi ruşinos al acţiunilor autorităţilor belaruse”. “UE este pregătită să impună sancţiuni suplimentare”, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, într-un comunicat.

Citeşte şi: NU există ‘nicio dovadă’ de buletine de vot pierdute sau modificate în alegerile din SUA

Comisia nu a dorit să precizeze tipul de sancţiuni care ar putea fi decis de către statele membre.

UE a instituit deja sancţiuni împotriva preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, a fiului său Viktor şi împotriva a 53 de membri ai anturajului lor, între care mai mulţi miniştri şi şefi ai forţelor de poliţie consideraţi responsabili pentru represiunea împotriva manifestanţilor care contestă rezultatul alegerilor prezidenţiale din 9 august, calificat drept “trucat” de către Uniunea Europeană.


Toţi au interdicţie de intrare pe teritoriul ţărilor UE, iar conturile şi activele lor în spaţiul blocului comunitar au fost îngheţate, dar fără ca aceste sancţiuni să aibă vreun efect asupra regimului de la Minsk.

“Aşteptăm ca autorităţile belaruse să pună capăt violenţelor şi persecuţiilor, să elibereze imediat şi necondiţionat toate persoanele reţinute în mod arbitrar, inclusiv prizonierii politici, să efectueze investigaţii aprofundate şi transparente cu privire la toate încălcările şi toate abuzurile asupra drepturilor omului şi să-i tragă la răspundere pe cei responsabili” de abuzuri, a subliniat purtătorul de cuvânt al lui Josep Borrell.

Roman Bondarenko a fost arestat miercuri după o altercaţie între câţiva localnici şi indivizi mascaţi care îndepărtau panglici roşii şi albe – culorile opoziţiei – atârnate în curtea imobilului respectiv, denumit de locatari “Piaţa schimbării”.

Citeşte şi: Americanii NU mai au voie să investească în companii militare chineze

El a fost dus la o secţie de poliţie, de unde a fost transportat apoi la spital în stare gravă. Autorităţile au declarat că acesta “s-a intoxicat cu alcool”. Roman Bondarenko a murit a doua zi.

Potrivit unor medici, citaţi sub rezerva anonimatului, victima a fost adusă la spital în comă, prezentând grave leziuni cerebrale şi hematoame, semne ale unei posibile bătăi severe. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.