StiripesurseDiaspora'Uniunea Europeană condamnă agresiunea rusă şi nu va recunoaşte niciodată anexarea...

‘Uniunea Europeană condamnă agresiunea rusă şi nu va recunoaşte niciodată anexarea ilegală a peninsulei Crimeea’ de către Rusia (Donald Tusk)

Publicat:

Uciderea, joi, a cinci soldaţi ucraineni în confruntări cu rebelii separatişti proruşi ‘este o nouă ilustrare a consecinţelor tragice ale agresiunii ruse în Ucraina’, şi-a exprimat vineri regretul preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, informează agerpres .

‘Uniunea Europeană condamnă agresiunea rusă şi nu va recunoaşte niciodată anexarea ilegală a peninsulei Crimeea’ de către Rusia, a declarat Tusk la finalul unui summit cu şase ţări din fosta Uniune Sovietică, la Bruxelles.

‘Conflicte îngheţate şi armate continuă să împiedice dezvoltarea şi generează suferinţe’ în aceste ţări cu care UE vrea să-şi aprofundeze cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic, a adăugat fostul premier polonez.

Citește și : Guvernul grec criticat de opoziție din cauza unui contract privind vânzarea de arme către Arabia Saudită

Totodată, Donald Tusk a ţinut să sublinieze că ‘Parteneriatul Estic nu este îndreptat împotriva Rusiei’. ‘Acesta nu este un concurs de frumuseţe geopolitică între Rusia şi UE, ci un adevărat parteneriat între ţări suverane, fără ameninţări şi constrângeri politice, economice sau militare’, a mai spus Tusk, pe un ton extrem de dur la adresa Moscovei.


Relaţiile dintre UE şi Rusia s-au deteriorat puternic din cauza crizei din Ucraina, unde continuă să aibă loc confruntări între separatiştii proruşi şi armată, confruntări în care au murit mai mult de 10.000 de oameni de la începutul primăverii lui 2014.

Europenii au impus sancţiuni economice aspre la adresa Rusiei, care a replicat printr-un embargo asupra importurilor de produse agroalimentare ce provin din UE.

Liderii celor 28 de ţări ale UE şi omologii lor din Ucraina, Georgia, Moldova, Belarus, Armenia, Azerbaidjan au discutat împreună despre ‘una dintre cele mai mari ameninţări ale zilei de azi, adică atacurile cibernetice, ‘fake news’ şi războiul hibrid’, a explicat Tusk.

El a adus la cunoştinţă existenţa unor ‘mesaje clare’ din partea premierului britanic Theresa May în ultimele zile, care au dezvăluit, potrivit lui Tusk, ‘activităţi ostile din partea Rusiei în referendumul’ asupra Brexitului, în iunie 2016.

‘Ne amintim de asemenea de evenimente brutale în timpul alegerilor în anumite ţări membre (ale UE) şi în SUA’, unde un procuror special anchetează asupra presupusei ingerinţe din partea Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, a mai spus preşedintele Consiliului European.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.