StiripesurseDiasporaUniunea Europeană nu recunoaşte rezultatele alegerilor legislative din Venezuela

Uniunea Europeană nu recunoaşte rezultatele alegerilor legislative din Venezuela

Publicat:

Uniunea Europeană nu recunoaşte rezultatele alegerilor legislative organizate duminică în Venezuela, întrucât nu consideră credibil procesul electoral desfăşurat, a anunţat luni şeful diplomaţiei europene, citat de AFP, potrivit agerpres

“Lipsa de respect pentru pluralismul politic, descalificarea şi urmărirea penală a liderilor opoziţiei nu permite UE să recunoască acest proces electoral ca fiind credibil, incluziv sau transparent, iar rezultatele sale ca reprezentative voinţei poporului venezuelean”, a declarat Josep Borrell la o reuniune a miniştrilor de externe ai UE la Bruxelles.

Citește și : Maduro îşi consolidează hegemonia în Venezuela şi preia controlul parlamentului

Poziţia UE a fost aprobată “în unanimitate” de miniştri, a precizat el.

“Este o primă reacţie”, a subliniat Borrell. “Va veni timpul şi pentru alte decizii”, a asigurat şeful diplomaţiei europene, întrebat despre poziţia UE faţă de preşedintele în exerciţiu al Adunării Naţionale venezuelene (parlamentul) Juan Guaido, recunoscut ca preşedinte interimar al Venezuelei de către UE.


“Un proces de discuţii privind actuala Adunare Naţională şi preşedintele în exerciţiu va începe astăzi şi se va încheia la 5 ianuarie”, când va începe să funcţioneze noua Adunare Naţională, a explicat ministrul spaniol de externe Arancha Gonzalez Laya.

Citește și : FOAMETEA face ravagii în SUA! Pandemia a acutizat criza alimentară

SUA şi-au anunţat luni decizia de a-l “recunoaşte în continuare” pe opozantul Juan Guaido drept “preşedinte interimar” al Venezuelei, în pofida alegerilor legislative care au întărit hegemonia lui Nicolas Maduro, oferindu-i control asupra parlamentului .

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.