StiripesurseȘtirile zileiUnul dintre curierii grupării „ȘOR” a fost trimis pe banca acuzaților

Unul dintre curierii grupării „ȘOR” a fost trimis pe banca acuzaților

Publicat:

Un curier al fostului partid „ȘOR” a fost trimis pe banca acuzaților pentru acceptarea cu bună știință a finanțării formațiunii din partea unui grup criminal organizat. Dacă va fi găsit vinovat, individul riscă pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 de lei sau închisoare de la 3 la 6 ani.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, învinuitul acționa conform unei scheme infracționale stabilite din timp și coordonate în prealabil cu vicepreședinții partidului „ȘOR”. Astfel, activând neoficial în calitate de curier, acesta ar fi transmis conducerii organizației teritoriale Rîșcani a partidului o geantă cu 1,5 milioane lei.

Citeşte şi: Constantinov a schimbat trei maşini ca să ajungă în Transnistria – Stiripesurse.md

Conform aceleiași scheme, învinuitul ar fi transmis vicepreședintelui oficiului teritorial Bălți al partidului mijloace bănești în sumă totală de 41,1 mii dolari, echivalentul a 788 709 lei – bani destinați achitării persoanelor mobilizate pentru participarea la protestele organizate de partidul „ȘOR” în municipiul Chișinău, inclusiv în corturi.

Procurorii precizează că cauza penală a fost finalizată în lipsa învinuitului, acesta fiind anunțat în căutare.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE vrea să se apropie de Rusia pentru reluarea dialogului politic și negocierilor privind

Uniunea Europeană a activat deja procesul de reluare a dialogului cu Rusia. Bruxelles-ul a deschis canale de comunicare cu Kremlinul pentru a explora posibilitatea...

Producătorii de lapte pot depune cereri pentru sprijin financiar

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) anunță deschiderea Apelului VII de depunere a cererilor pentru acordarea plăților directe în sectorul zootehnic. Citește și: VIDEO /...

La UTM a fost lansat un nou program de studii

La Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) este lansat un nou program de studii — „Agricultura inteligentă” — destinat tinerilor interesați de tehnologie, inovație și...

Aviația din Moldova va declara emisiile

Aviația din Republica Moldova va fi obligată să declare cantitatea de gaze cu efect de seră pe care o generează. Citește și: Majoritatea moldovenilor își...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.