StiripesurseDiasporaUPDATE: Poliția franceză RECTIFICĂ bilanțul atacului din centrul Parisului (VIDEO)

UPDATE: Poliția franceză RECTIFICĂ bilanțul atacului din centrul Parisului (VIDEO)

Publicat:

UPDATE 2: Cel puţin două persoane au fost rănite vineri, într-un atac cu cuţitul, în apropiere de fostul sediu al revistei satirice Charlie Hebdo, la Paris, iar singurul suspect a fost arestat, a anunţat poliţia franceză, relatează The Associated Press, potrivit news.ro.

Un reprezentant al poliţiei a anunţat că, după ce autortiăţile au crezut iniţial că doi atacatori au fost implicaţi în atac, ele cred că este vorba despre un singur atacator, care a fost arestat în Piaţa Bastilia.

Sursa citată a anunţat că poliţia efectua în continuare verificări, în timp ce interoga suspectul.

Poliţia a anunţat iniţial că patru persoane au fost rănite în atac, însă oficialul citat a declarat pentru AP că de fapt doar două persoane au fost rănite.


Poliţia nu a putut să explice aceste discrepanţe.

UPDATE 1: Un atac cu armă albă a avut loc vineri la Paris, în apropiere de fostul sediu al revistei de satiră Charlie Hebdo, care a fost ţinta unui atentat în ianuarie 2015, relatează AFP, Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Mai multe persoane au fost rănite în acest atac cu macetă ale cărui circumstanţe nu sunt clare încă.

Potrivit AFP şi Reuters, un ‘suspect’ a fost arestat în apropierea Place de la Bastille din Paris, după atac.

Postul BFMTV a anunţat că cel puţin trei persoane au fost rănite în atac, dintre care două sunt în stare gravă. Conforma altor media, ar fi vorba despre patru răniţi.

Această agresiune, ce are în loc în plin proces al atentatelor din ianuarie 2015 din capitala franceză, ar fi fost comis de o singură persoană, a precizat prefectura poliţiei din Paris, care iniţial a evocat doi suspecţi care au fugit de la locul atacului şi patru răniţi.

La faţa locului a fost desfăşurat un important dispozitiv de securitate.

Motivul atacului nu este cunoscut deocamdată.

UPDATE: Un atac cu armă albă a avut loc vineri la Paris, în apropiere de fostul sediu al revistei de satiră Charlie Hebdo, care a fost ţinta unui atentat în ianuarie 2015, relatează BFMTV şi AFP.

Patru persoane au fost rănite, dintre care două au nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă, în acest atac cu macetă ale cărei circumstanţe nu sunt clare încă.

Citește și: În plin scandal cu Turcia, Grecia îl primește în vizită pe Mike Pompeo

Doi presupuşi autori ai agresiunii au fugit şi sunt căutaţi de poliţie.

La faţa locului a fost desfăşurat un important dispozitiv de securitate.

Citește și: Moscova respinge sancțiunile americane impuse Iranului

Motivul atacului nu este cunoscut deocamdată.

Atacul a avut loc în contextul în care, la o instanţă specială din Paris, continuă procesul în cazul atentatelor din 2015.

Știre inițială: Atacatorul a fugit și este căutat, anunță poliția locală. Serviciile de urgență au ajuns la locul faptei și acordă ajutor victimelor.

Câteva persoane au fost rănite de către un bărbat înarmat cu o macetă. Atacatorul a lovit la întâmplare pe oricine îi ieșea în cale.

Totul s-a petrecut pe Bulevardul Richard Lenoir din Paris, la doi pași de fostul sediu al revistei Charlie Hebdo.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.