StiripesurseȘtirile zileiUraganul Grace lovește puternic coasta Mexicului

Uraganul Grace lovește puternic coasta Mexicului

Publicat:

Uraganul Grace, însoţit de viteze ale vântului de până la 130 de kilometri pe oră, a atins joi coastele Mexicului în dreptul întinsei zone de litoral la Marea Caraibilor, unde se află principalele destinaţii turistice din această ţară, printre care şi Cancun, informează AFP, potrivit agerpres

Centrul Naţional pentru Uragane (NHC), cu sediul la Miami, a informat în cel mai recent buletin că furtuna, care a sporit miercuri în intensitate devenind uragan de categoria 1 (cea mai mică pe scara cu cinci niveluri Saffir-Simpson), se afla la o distanţă de 16 kilometri de staţiunea balneară Tulum, din Mexic.

Citește și : Victoria talibanilor în Afganistan ‘dă aripi’ jihadismului mondial

Miercuri, în aşteptarea uraganului, avioanele au fost oprite la sol, iar turiştii aflaţi în vacanţă în staţiunile de pe coastă au fost instruiţi să se îndrepte către adăposturi.

Cel puţin 124 de zboruri înspre şi dinspre Cancun au fost anulate, a precizat pe Twitter edilul oraşului, Mara Lezama.


”Hotelurile din Tulum au fost evacuate, iar turiştii îndreptaţi către diferite adăposturi”, a declarat Carlos Joaquin, guvernatorul statului Quintana Roo (sud-est).

Un număr de 155 de persoane din localităţi învecinate au fost de asemenea evacuate, iar transportul maritim către insulele din apropiere a fost suspendat şi porturile închise, a precizat acesta pe Twitter.

Meteorologii estimează că Grace urmează să traverseze peninsula Yucatan, după care va ieşi în golful Mexic înainte de a atinge din nou uscatul sâmbătă, în sudul statului Tamaulipas (nord-est).

Ar putea fi ”însoţit de vânturi violente şi de valuri de furtună”, care vor afecta regiuni din Yucatan, potrivit NHC.

Precipitaţiile ar putea provoca în anumite regiuni inundaţii şi alunecări de teren. Ar putea fi însoţite de valuri puternice în zona de coastă, a avertizat centrul.

Magazinele de pe coastă şi-au baricadat vitrinele, iar pescarii şi tur-operatorii şi-au deplasat ambarcaţiunile în interiorul continentului în timp ce turiştii profitau de ultimele ore de soare.

În statul Quintana Roo, protecţia civilă a instalat deja 85 de adăposturi pentru a primi populaţia cea mai vulnerabilă.

Citește și : Atac cu GRENADĂ la o procesiune şiită din Pakistan (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi!

În supermarketurile din Cancun, unii locuitori îşi făceau rezerve de alimente în ciuda apelurilor autorităţilor de a nu ceda tentaţiei cumpărăturilor din panică.

”Nu ştim ce o să vină peste noi”, a declarat Hortencia Rodriguez, o femeie casnică în vârstă de 41 de ani. ”Când a lovit Wilma, nu am fost pregătiţi şi am fost grav afectaţi”, a amintit aceasta referindu-se la uraganul de categorie 5 (cel mai înalt nivel de intensitate), care a lovit Cancun în 2005.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.