StiripesurseDiasporaUrmează zile decisive pentru negocierea acordului post-Brexit (Ursula von der Leyen)

Urmează zile decisive pentru negocierea acordului post-Brexit (Ursula von der Leyen)

Publicat:

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut miercuri că încheierea unui acord privind relaţia post-Brexit între Uniunea Europeană şi Regatul Unit încă nu este sigură şi urmează ”zile decisive” pentru aceste negocieri, dar a exclus orice acord care ar afecta ”integritatea pieţei unice europene”, potrivit agenţiilor AFP, EFE şi DPA, potrivit agerpres.

”Vom face tot ce ne stă în putere pentru a ajunge la un acord. Suntem pregătiţi să dăm dovadă de creativitate”, a spus ea în faţa Parlamentului European. ”Dar nu suntem dispuşi să repunem în cauză integritatea pieţei unice”, mai ales respectarea normelor de mediu, sociale, fiscale sau privind ajutoarele de stat pentru evitarea concurenţei neloiale, a adăugat ea, făcând referire la chestiunile pe care europenii le doresc incluse în acordul cu britanicii, la care se mai adaugă menţinerea accesului pescarilor europeni în apele britanice şi un mecanism de soluţionare a diferendelor în cadrul viitorului acord.

Citește și : Grecia, Italia, Spania şi Malta au semnat un memorandum comun asupra noului Pact european privind migrația

În legătură cu acest mecanism, von der Leyen a insistat asupra instituirii în viitorul acord a unor proceduri judiciare pentru situaţia în care Regatul Unit sau UE s-ar îndepărta de normele comune convenite. ”Încrederea e bună, dar legea este mai bună”, a spus şefa Comisiei Europene.

În privinţa pescuitului, o temă care interesează în mod deosebit mai multe state membre ale UE, în special Franţa, von der Leyen a susţinut că ”nimeni nu contestă suveranitatea Regatului Unit în propriile sale ape, dar cerem previzibilitate şi garanţii pentru pescarii care navighează acolo de decenii, chiar de secole”.


Pe ansamblu, Bruxellesul doreşte un acord extins care să cuprindă şi norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra doreşte doar un acord clasic de liber schimb, fără a continua să mai aplice normele europene. În timp ce mediul de afaceri este îngrijorat de un posibil ”no deal”, industria britanică a pescuitului l-a atenţionat pe Johnson să-şi respecte promisiunea principală care a motivat ieşirea din UE, aceea că Regatul Unit ”va prelua înapoi controlul”. Dacă în final tratativele eşuează, relaţiile comerciale dintre UE şi Regatul Unit se vor desfăşura doar pe baza regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

”Sunt zile decisive pentru aceste negocieri cu Regatul Unit. Dar, sincer, astăzi nu vă pot spune dacă în final vom avea un acord”, a mai spus von der Leyen în faţa eurodeputaţilor.

Citește și : Bulgaria impune restricții mai dure în lupta cu coronavirusul

Pe 31 decembrie se încheie perioada de tranziţie post-Brexit în care Regatul Unit continuă să aplice regulile europene. În lipsa unui acord comercial care să le reglementeze relaţiile după această dată, Bruxellesul şi Londra riscă un nou şoc economic, în plus faţă de cel provocat de pandemie. De asemenea, viitorul acord are nevoie de ratificarea liderilor europeni, a Parlamentului European şi a celui britanic. Aceasta ar putea obliga Parlamentul European să convoace o sesiune extraordinară la sfârşitul lui decembrie.

Premierul britanic Boris Johnson a exclus din nou miercuri prelungirea perioadei de tranziţie dincolo de această dată. ”Desigur că nu vom extinde perioada de tranziţie, dar dorim aranjamente practice pentru a ajuta mediul de afaceri în Irlanda de Nord”, a precizat el. Bruxellesul a protestat faţă de un proiect de lege privind piaţa internă britanică promovat de premierul britanic, dar respins de Camera Lorzilor, care repune în discuţie anumite angajamente asumate de Regatul Unit în acordul privind retragerea din UE, în special dispoziţiile privind evitarea revenirii la o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.