StiripesurseDiasporaUrsula Von der Leyen doreşte investiţii de 3 trilioane de euro...

Ursula Von der Leyen doreşte investiţii de 3 trilioane de euro în combaterea schimbării climatice până în 2030

Publicat:

Viitoarea preşedintă a Comisiei Europene vrea să se investească circa 3 trilioane (3.000 de miliarde) de euro în protecţia climei până în 2030, relatează marţi ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), preluat de Reuters, potrivit agerpres.

Ursula Von der Leyen, care ar urma să preia şefia executivului comunitar pe 1 decembrie dacă echipa sa va fi votată miercuri de Parlamentul European, vrea să facă din Europa primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050.

Citește și : Un avion a pătruns neautorizat în spaţiul aerian protejat la Washington. Accesul la Casa Albă şi la Capitoliu, RESTRICȚIONAT

Citând planuri interne ale Comisiei Europene, FAZ a relatat că partea leului de 1 trilion de euro ar trebui să provină de la bugetul UE, iar restul de la Banca Europeană de Investiţii, statele membre UE şi sectorul privat.

Von der Leyen vrea ca cel puţin jumătate din bugetul UE să fie axat pe protecţia climei şi să fie realizate investiţii anuale de 100 de miliarde de euro, relatează FAZ.


Citește și : Ion Chicu: Republica Moldova ar putea lua o pauză în colaborarea cu FMI

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.