StiripesurseDiasporaVal de demisii după INFERNUL de foc din Grecia

Val de demisii după INFERNUL de foc din Grecia

Publicat:

Şeful protecţiei civile din Grecia a demisionat luni, a doua zi după ce guvernul i-a schimbat din funcţie pe şefii poliţiei şi pompierilor, în urma valului de indignare din rândul opiniei publice în legătură cu reacţia autorităţilor la incendiul de vegetaţie soldat cu cel puţin 90 de morţi, la 23 iulie, informează Reuters şi ANA, potrivit agerpres.

Yannis Kapakis, în vârstă de 60 de ani, secretar general al departamentului pentru protecţia civilă din Grecia, şi-a prezentat demisia ministrului de interne Panos Skourletis, a precizat un oficial din minister.

Vezi și: Bilanț nou al victimelor din Indonezia: Autoritățile anunță 91 de morți! – VIDEO

Înainte de a conduce protecţia civilă, Kapakis a fost general de brigadă în serviciul de pompieri, până în 2013.

Secretariatul general pentru protecţia civilă din Grecia are misiunea de a elabora evaluări de risc şi planuri de prevenţie şi răspuns legate de dezastre naturale şi situaţii de urgenţă, precum şi de a coordona operaţiuni de reabilitare şi de a informa publicul în legătură cu astfel de situaţii.


Citește și: Acțiune ca-n filme! Polițiștii americani au eliberat 11 copii

Duminică, guvernul elen, aflat sub tirul criticilor pentru modul în care a gestionat incendiul de la est de Atena, soldat cu 90 de morţi, după un nou bilanţ, a anunţat că i-a înlocuit din funcţie pe şefii poliţiei şi pompierilor. Decizia anunţată duminică a intervenit la două zile după părăsirea funcţiei de către ministrul adjunct pentru ordine publică şi protecţia cetăţenilor, Nikos Toskas, acuzat de opoziţie şi mass-media pentru “managementul defectuos” în timpul incendiului din 23 iulie, cel mai grav de până acum.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.