StiripesurseCultură și MediaDiverseValul de căldură ar putea aduce temperaturi de 40 de grade...

Valul de căldură ar putea aduce temperaturi de 40 de grade Celsius în Germania

Publicat:

Germania s-ar putea confrunta miercuri cu cea mai călduroasă zi a anului de până acum, cu temperaturi prognozate să ajungă la 40 de grade Celsius, a anunțat Serviciul Meteorologic German (DWD), informează DPA.

În unele regiuni au fost emise avertizări de caniculă extremă. Marți, DWD a înregistrat cea mai mare temperatură de până acum în acest an: 37,8 grade Celsius la Kitzingen, în Bavaria, conform măsurătorilor preliminare, a declarat un purtător de cuvânt al instituției marți seara.

În cea mai mare parte a țării, temperaturile vor oscila miercuri între 34 și 38 de grade Celsius, cu valori chiar și mai mari prognozate pentru sud.

”Este foarte posibil să se ajungă în unele locuri la 40 de grade Celsius”, a declarat purtătorul de cuvânt. Din cauza temperaturilor ridicate, riscul de incendii de pădure va crește miercuri, însă s-ar putea diminua joi, când se așteaptă o ușoară scădere a temperaturilor, a adăugat DWD.

Recordul absolut de temperatură înregistrat în Germania a fost de 41,2 grade Celsius, măsurat pe 25 iulie 2019 la stațiile meteorologice ale DWD din Tönisvorst și Duisburg-Baerl, ambele în landul Renania de Nord-Westfalia. Totuși, prognozele nu indică faptul că acest record va fi depășit miercuri, a precizat purtătorul de cuvânt.


Căldura nu va fi însă singura problemă: până miercuri la prânz, în sudul țării sunt așteptate primele furtuni, unele dintre ele severe.

După-amiaza, în nord-vest și în unele părți din nord se preconizează o intensificare a furtunilor, însoțite de rafale violente de vânt. În anumite cazuri, pot apărea ploi torențiale, grindină și rafale de vânt cu forță de uragan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul a aprobat o convenție care interzice concedierea din motive familiale

Responsabilitățile familiale nu vor putea constitui motiv de concediere, iar autoritățile vor trebui să dezvolte politici și servicii care să ajute părinții și persoanele...

VIDEO Reforma fiscală va fi construită prin dialog și consultări

Prim-ministrul R. Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat că economia țării continuă să fie afectată de contextul regional dificil și de încetinirea creșterii economice din...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

Tiraspolul a prelungit starea de urgență în economie

Starea de urgență în economia Transnistriei a fost prelungită până pe 17 iulie. O astfel de decizie a fost luată miercuri de Consiliul Suprem. Consiliul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.