StiripesurseDiasporaVameşii ruşi au confiscat 4.000 de broaşte ţestoase de stepă la...

Vameşii ruşi au confiscat 4.000 de broaşte ţestoase de stepă la frontiera cu Kazahstanul

Publicat:

Vameşii ruşi au confiscat peste 4.000 de broaşte ţestoase de stepă, o specie protejată, pe care contrabandiştii intenţionau să le introducă din Kazahstan în Rusia, ascunzându-le între verze, a anunţat Ministerul de Interne rus, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cele 4.100 de broaşte ţestoase, transportate într-un semiremorcă, au fost descoperite în regiunea rusă Orenburg, la frontiera cu Kazahstanul, a precizat ministerul într-un comunicat.

Citește și : Regina Elisabeta a II-a aprobă suspendarea parlamentului britanic

Valoarea pe piaţă a animalelor confiscate, aparţinând unei specii considerate “vulnerabile”, este estimată la 7,8 milioane de ruble (aproximativ 105.000 de euro), potrivit aceleiaşi surse.

Ţestoasele au fost duse la o universitate din Orenburg, unde au fost hrănite de studenţi şi de profesori, a adăugat Ministerul de Interne.


“Le-am dus într-o fostă sală de sport şi le-am hrănit timp de o lună’, în timp ce am pregătit formularele administrative necesare pentru întoarcerea lor în Kazahstan, a declarat miercuri pentru AFP Serghei Riabtsov, care a coordonat operaţiunea la Universitatea Pedagogică din Orenburg.

Citește și : Guy Verhofstadt denunţă decizia ‘sinistră’ a lui Boris Johnson de a suspenda Parlamentul britanic

“Au mâncat varză, dovlecei, fructe, orice cu multă apă”, a explicat el.

În 2016, studenţii de la această universitate au avut grijă de peste 8.000 de broaşte ţestoase care s-au aflat într-o situaţie similară.

Odată ce documentele administrative au fost gata, ţestoasele de stepă au fost supuse unui examen medical şi apoi au fost transportate în cutii de carton până în sudul Kazahstanului unde au fost eliberate.

Citeşte şi:  Liubov Sobol a fost eliberată din arest

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.