StiripesurseDiasporaVânzările la făină au EXPLODAT în Italia

Vânzările la făină au EXPLODAT în Italia

Publicat:

Vânzările la făină au crescut cu 80% în Italia de la decretarea măsurilor de izolare, care au determinat populaţia să înceapă să gătească mai mult acasă, a anunţat marţi principalul sindicat agricol al ţării citat de AFP, scrie agerpres.

“Cu 80% creştere la cumpărăturile la făină asistăm la o explozie a pastelor, pâinii şi prăjiturilor făcute în casă de tot mai multe familii italiene (…), obligate să rămână izolate la domiciliu ca urmare a limitării deplasărilor”, a explicat sindicatul Coldiretti într-un comunicat.

Citește și : Belgia a descoperit un anticorp care OMOARĂ coronavirusul

Printre alte ingrediente ale căror vânzări au crescut considerabil în ultimele două săptămâni se numără de asemenea zahărul (+28%) şi laptele UHT (+20%).

Obligaţi să petreacă mai mult timp acasă şi să limiteze ieşirile pentru a face cumpărături, italienii au început să facă singuri acasă pâine sau paste. Acest sondaj implică aproape o familie din trei (32%) şi a fost realizat de Institutul Ixe pentru Coldiretti.


Această reîntoarcere la tradiţie ar fi motivată, potrivit sindicatului Coldiretti, de necesitatea de a limita la maximum ieşirile cotidiene pentru a evita riscul de contagiere, mai ales dacă se stă mult timp la coadă la brutării, băcănii sau supermarketuri.

Prepararea bucatelor acasă, de la micul dejun şi până la meniul de prânz şi cină a devenit o decizie la care participă toţi membrii familiei, a precizat sindicatul care le-a cerut cetăţenilor să trimită înregistrări video cu cele mai apetisante preparate pentru a le publica online.

Citește și : STARE de URGENȚĂ în Rio de Janeiro şi Sao Paulo

De la bucătari profesionişti şi până la amatori izolaţi în casă, Coldiretti a cerut participarea tuturor pentru a putea lansa tutoriale de gătit online pe site-ul www.campagnamica.it., de unde doritorii se pot inspira pentru a realiza cele mai bune paste sau prăjituri de casă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.