StiripesurseȘtirile zileiVenezuela vede în exodul populaţiei sale o parte dintr-un plan condus...

Venezuela vede în exodul populaţiei sale o parte dintr-un plan condus de SUA

Publicat:

Guvernul lui Nicolas Maduro a declarat vineri că exodul a sute de mii de venezueleni face parte dintr-un plan condus de Statele Unite de a interveni în această ţară producătoare de petrol, informează France Presse, conform agerpres.

“Ei elaborează un context artificial, un scenariu, pentru a justifica intervenţia în Venezuela şi acest scenariu se numeşte criză umanitară”, a declarat în faţa presei vicepreşedinta Delcy Rodriguez.

Citește și : Brazilia: Candidatura lui Lula da Silva la prezidențiale, invalidată de judecători

Ea a lansat această acuzaţie după o întâlnire cu Matthew Crentsil, delegatul în Venezuela al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), şi Peter Grohmann, reprezentantul ONU în Venezuela.

Pentru dna Rodriguez, în spatele acestei situaţii se află Pentagonul, precum şi membri ai Uniunii Europene şi ţări ale “Grupului de la Lima”, în special Brazilia, Argentina, Columbia şi Mexic, foarte critice faţă de preşedintele venezuelean.


“Sunt imorali în încercarea de a acuza Venezuela de ceva ce nu există”, a declarat vicepreşedinta.

Potrivit ONU, peste 1,6 milioane de venezueleni – dintr-o populaţie de 30,6 milioane – au emigrat din 2015, fugind de sărăcie şi lipsuri în ţara lor, precum şi de o hiperinflaţie ce ar putea depăşi 1.000.000% în acest an, potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI).

În această săptămână, Maduro a deplâns faptul că “venezuelenii pleacă pentru a deveni sclavi economici” şi a considerat că acest exod masiv se datorează unei campanii a dreptei.

Dna Rodriguez a indicat că după întâlnirea avută vineri, s-a convenit cu UNHCR şi cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) să se afle cât de mult Grupul de la Lima, “într-un mod pervers de a ataca patria noastră”, “umflă” numărul de migranţi.

Ea a atacat de asemenea guvernul columbian, declarând că “criza umanitară” are loc în realitate în această ţară vecină.

Guvernul columbian, care îl descrie pe Maduro drept “dictator”, afirmă că aproape un milion de venezueleni au intrat în această ţară ca urmare a crizei.

Citește și : Uniunea Europeană acordă venezuelenilor un ajutor de 35 de milioane de euro

Caracas susţine la rândul său că continuă să primească persoane ce fug de conflictul armat din această ţară vecină. Potrivit guvernului lui Maduro, aproape 6 milioane de columbieni trăiesc în Venezuela.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.