StiripesurseDiasporaVera Jourova: Jurnalismul este o 'profesie cu adevărat riscantă' în unele...

Vera Jourova: Jurnalismul este o ‘profesie cu adevărat riscantă’ în unele state membre ale UE

Publicat:

Jurnalismul este o ”profesie cu adevărat riscantă” în unele state membre ale Uniunii Europene, a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, într-un interviu publicat luni de euractiv.cz, adăugând că ea ”va negocia bilateral cu aceste state”, potrivit agerpres.

În luna septembrie, Comisia Europeană a adoptat un set de recomandări cu privire la protecţia şi siguranţa jurnaliştilor, cu scopul de a asigura condiţii de lucru mai sigure pentru toţi lucrătorii din domeniul media. Vera Jourova doreşte să se întâlnească cu reprezentanţii statelor UE pentru a se asigura că aceste recomandări nu vor fi ignorate.

Citește și : Anthony Fauci asigură că penuria de teste care se înregistrează în SUA va fi rezolvată în scurt timp

”Vrem ca statele UE să ofere protecţia specială pentru media, de exemplu atunci când jurnaliştii se tem că le sunt piratate computerele”, a spus Jourova în interviu.

În opinia sa, modul în care jurnaliştii sunt trataţi în Ungaria şi Slovenia este inacceptabil. ‘Este împotriva tradiţiei îndelungate a presei libere. Nu trebuie să existe nicio presiune asupra muncii lor, în special din partea politicienilor importanţi”, a susţinut reprezentanta executivului UE.


”În general, sectorul media se află sub o presiune economică enormă. În Slovenia, am văzut că statul decide să înfometeze media publică, poate face asta prin stoparea finanţării”, a subliniat ea.

Media Freedom Act, care va fi introdusă în UE în toamna anului viitor, va avea ca scop creşterea transparenţei în acest sector. Noua legislaţie ar urma să ofere un nivel de protecţie sporit pentru media pe piaţa unică europeană.

”Ne-ar plăcea ca statele membre UE să aibă o reţea de autorităţi de reglementare independente sau autorităţi de supraveghere independente pentru piaţa media. Astfel de autorităţi ar putea lua măsuri împotriva entităţilor care nu reuşesc să acţioneze în concordanţă cu ideea de pluralism al media”, a explicat Vera Jourova.

Citește și :Putin nu a precizat cum va reacţiona Rusia în cazul în care garanţiile de securitate solicitate nu vor fi acordate

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.