StiripesurseȘtirile zilei''Vestele galbene'' au ajuns în Canada: Câteva sute de persoane au...

”Vestele galbene” au ajuns în Canada: Câteva sute de persoane au manifestat în faţa parlamentului federal din Ottawa

Publicat:

Aproximativ 500 de ”veste galbene”, dintre care multe venite în convoi din vestul Canadei, manifestau marţi în faţa parlamentului federal din Ottawa împotriva politicii energetice a guvernului lui Justin Trudeau, dar şi pentru a cere reducerea imigraţiei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Circa o sută de camioane şi camionete erau parcate de dimineaţă pe colina parlamentară, unde se află parlamentul, dar şi biroul lui Trudeau, şi claxonau puternic, potrivit jurnaliştilor la faţa locului.

Citește și : Cel puţin patru persoane au fost rănite într-un incident la Marsilia

Convoiul a plecat de joia trecută din provincia petrolieră Alberta (vest) şi a parcurs circa 3.500 de kilometri pentru a ajunge în capitala canadiană.

Manifestanţii cer construirea mai multor oleoducte pentru decongestionarea conductelor canadiene şi relansarea astfel a preţului petrolului. Ei cer de asemenea anularea taxei pe carbon pe care guvernul Trudeau urmează s-o impună în acest an pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în Canada.


Revendicările lor includ totodată securizarea frontierelor şi reducerea imigraţiei în Canada.

”Vestele galbene” fluorescente au devenit simbolul unei fronde sociale ce agită Franţa de peste trei luni şi care acum se extinde în străinătate.

Citește și : Statele bogate, tot mai puţin disponibile să preia refugiaţi în cadrul programului ONU (UNHCR)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Naționala Moldovei de fotbal rămâne pe locul 159 în clasamentul FIFA

Naționala masculină de fotbal a Republicii Moldova își păstrează poziția în clasamentul FIFA și ocupă locul 159, cu 1008,24 de puncte. În același timp,...

VIDEO Tofan explică de ce nu reduce numărul de ministere

Candidatul desemnat la funcția prim-ministru, Vasile Tofan, explică de la tribuna Parlamentului de ce nu reduce numărul ministerelor, subiect care a fost discutat de...

Trafic de influență la Chişinău: A cerut o şpagă de 6000 de euro pentru o achitare într-un dosar

Un bărbat din Chișinău este cercetat penal pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 6 000 de euro în schimbul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.