StiripesurseDiasporaVicepremierul italian Luigi Di Maio s-a întâlnit în Franţa cu reprezentanţi...

Vicepremierul italian Luigi Di Maio s-a întâlnit în Franţa cu reprezentanţi ai “vestelor galbene”

Publicat:

Vicepremierul italian Luigi Di Maio, liderul formaţiunii antisistem Mişcarea 5 Stele (M5S), a anunţat că s-a întâlnit marţi în Franţa cu reprezentanţi ai “vestelor galbene”, potrivit AFP, scrie agerpres.

“Astăzi (…) ne-am dus până în Franţa şi ne-am întâlnit cu liderul ‘vestelor galbene’ Christophe Chalençon şi cu candidaţii la alegerile europene ai listei RIC (Adunarea Iniţiativei Cetăţeneşti – n.r.) a lui Ingrid Levavasseur”, a anunţat Di Maio pe reţelele de socializare.

Citește și : Talibanii cer o nouă „constituţie islamică” pentru Afganistan

El a spus că a fost “o întâlnire bună, înainte de orice a fost prima, în cursul căreia am discutat despre ţările noastre, despre drepturile sociale şi despre democraţia directă”.

“Vântul schimbării a traversat Alpii. Repet: vântul schimbării a traversat Alpii”, a concluzionat el.


M5S a precizat că întâlnirea a avut loc în regiunea pariziană şi că o nouă întrevedere a fost deja fixată “în următoarele săptămâni” la Roma.

La începutul lunii ianuarie, Di Maio şi-a exprimat un sprijin ferm pentru mişcarea “vestelor galbene”. “Nu cedaţi!”, le-a transmis el de pe blogul M5S, mişcare politică atipică născută în 2009 din respingerea vechii clase politice de către o parte a italienilor.

Citește și : Netanyahu se va întâlni cu Putin la Moscova pentru discuţii privind prezența Iranului în Siria

El le-a propus de asemenea să folosească platforma online a M5S, numită ‘Rousseau’, pentru “a organiza evenimente în teritoriu” sau chiar “pentru a alege candidaţi” şi “a defini programul electoral” prin intermediul sistemului său de vot.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.