StiripesursePoliticăVicepreședinta Parlamentului a solicitat demisia din funcțiile politice și de demnitate...

Vicepreședinta Parlamentului a solicitat demisia din funcțiile politice și de demnitate publică ale lui Dumitru Vartic, acuzat că și-ar fi abuzat soția, care ulterior s-a sinucis

Publicat:

Doina Gherman, vicepreședinta Parlamentului, anunță că a solicitat demisia din funcțiile politice și de demnitate publică ale lui Dumitru Vartic, atât din partea Partidul Acțiune și Solidaritate, cât și din partea Consiliului Raional Hîncești.

Anunțul a fost făcut pe 8 martie, după ce mai multe organizații care luptă împotriva violenței asupra femeilor s-au autosesizat după moartea Ludmilei Vartic, soția vicepreședintelui Consiliului Raional Hîncești pe lista PAS – Dumitru Vertic. „Moartea Ludmilei nu a fost un accident. A fost rezultatul al unui abuz continuu, umilință și control”, a scris Coaliția Națională „Viața fără Violență”, potrivit zdg.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

„Tragedia femeii și a mamei din Hîncești ne îndurerează pe toți. Este cutremurător că detaliile și acuzațiile apar prea târziu pentru a ajuta sau a salva o viață. Este cutremurător și faptul că în Moldova încă se produc asemenea tragedii – când comunitatea nu reușește să acorde ajutorul vital la timp. Acum cazul este în atenția tuturor instituțiilor responsabile.

Agenția Națională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și în Familie ANPCV Republica Moldova a transmis solicitări oficiale către Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova – inclusiv Agenția Teritorială de Asistență Socială Sud-Vest, Procuratura Generală a Republicii Moldova, Primăria Municipiului Hîncești și Preturile sectoarelor Botanica și Râșcani din municipiul Chișinău, pentru a clarifica toate circumstanțele acestui caz și modul în care au intervenit instituțiile responsabile.


Am solicitat demisia din funcțiile politice și de demnitate publică ale lui Dumitru Vartic, atât din partea Partidul Acțiune și Solidaritate, cât și din partea Consiliului Raional.

Condamnăm ferm orice formă de violență împotriva femeilor și fetelor. Vom urmări cu maximă atenție ca toate detaliile acestui caz să fie elucidate, deciziile să fie luate în baza faptelor stabilite, iar cei responsabili să răspundă cu celeritate în fața legii”, a scris Doina Gherman, vicepreședinta Parlamentului, pe Facebook.

Mai multe organizații care luptă împotriva violenței asupra femeilor au venit cu mesaje de alarmă după moartea Ludmilei Vartic, soția vicepreședintelui Consiliului Raional Hîncești pe lista PAS, care ar fi fost victima abuzului partenerului ei. „Moartea Ludmilei nu a fost un accident. A fost rezultatul al unui abuz continuu, umilință și control”, a scris Coaliția Națională „Viața fără Violență”.

Educatoare la Grădinița „Andrieș” din Hîncești, Ludmila Vartic a murit marți, 3 martie 2026, după ce s-a aruncat de la etajul unui bloc de locuit din Chișinău, a confirmat Poliția pentru ZdG. Duminică, 8 martie, la Teatrul de vară din Parcul orașului Hîncești, a fost ținut un moment de reculegere în memoria femeii.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Duminică, 8 martie, Nicoletta Moroșanu, Președinta Consiliului Raional Hîncești, a scris pe Facebook un mesaj în memoria Ludmilei Vartic, anunțând că cere demisia soțului ei, Dumitru Vartic – Vicepreședintelui Consiliului Raional Hîncești.

Despre moartea femeii s-a aflat mai târziu în spațiul public, iar mai multe persoane au venit cu mesaje publice în memoria Ludmilei Vartic, menționând despre abuzul la care ar fi fost supusă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R.Moldova intensifică lupta împotriva fraudelor telefonice prin identificarea utilizatorilor de cartele SIM

În Republica Moldova se intenționează introducerea obligației ca operatorii de telefonie mobilă să identifice toți utilizatorii de cartele SIM, inclusiv de cartele preplătite. Proiectul...

România atrage tot mai mulți turiști străini, dar rămâne o piață modestă în comparație cu Polonia, Cehia și Ungaria

Cheltuielile turiștilor străini în România au depășit 5 miliarde de euro în 2025, potrivit datelor Eurostat citate de Colliers. Nivelul este de aproape 2,8...

ANTA a redus tariful pentru transportul de pasageri, începând cu 12 iunie 2026

Tarifele pentru transportul interraional de pasageri se reduc, după ieftinirea motorinei. Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a anunțat că, începând cu 12 iunie 2026,...

Cetățenii vor putea compara mai ușor comisioanele bancare cu ajutorul unei platforme online

Republica Moldova va crea o platformă online, care va permite compararea comisioanelor percepute de bănci și alți prestatori de servicii de plată. Prevederea se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.