StiripesurseDiasporaVictimele naufragiului de pe Dunăre au fost comemorate la Budapesta

Victimele naufragiului de pe Dunăre au fost comemorate la Budapesta

Publicat:

O jerbă a fost depusă pe apele Dunării vineri la Budapesta, lângă podul Margareta, la un an de la tragedia în care 28 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma coliziunii dintre o navă de agrement şi un vas de croazieră, transmite MTI, potrivit agerpres.

Echipajul navei Millennium a companiei Panorama Deck, care opera şi nava de agrement scufundată în accident, Hableany, a lansat la apă o coroană de flori, a aprins 28 de lumânări şi a sunat de 28 de ori sirena vaporului.

Citește și : Coreea de Sud LIMITEAZĂ numărul de elevi în şcoli

În seara de 29 mai anul trecut, nava de croazieră Viking Sigyn a intrat în coliziune cu nava de agrement Hableany, care avea la bord 33 de turişti sud-coreeni şi doi membri de echipaj unguri. În urma ciocnirii au fost salvaţi din apă şapte turişti, iar ceilalţi au murit, trupul uneia dintre victime nefiind găsit nici până azi..

Înaintea comemorării de vineri s-a desfăşurat o slujbă în memoria victimelor, la care purtătorul de cuvânt al Panorama Deck, Mihaly Toth, i-a îndemnat pe navigatori să aibă mai multă grijă unul de altul.


El a menţionat, ca răspuns la o întrebare, că Panorama s-a oferit să doneze prova recuperată a navei Hableany pentru realizarea unui monument în memoria victimelor.

Asociaţia de prietenie ungaro-coreeană a pregătit la rândul ei o ceremonie pentru victimele accidentului, constând în plasarea pe apele Dunării a unui aranjament floral cu panglici în culorile naţionale, aprinderea de lumânări şi aruncarea de petale de flori de pe podul Margareta.

La un eveniment comemorativ separat, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a precizat între altele că primăria Budapestei şi Ambasada sud-coreeană vor ridica împreună un memorial al tragediei, al cărui proiect va fi realizat în comun de un artist coreean şi unul maghiar şi va trebui în prealabil să primească aprobarea familiilor victimelor.

Citeşte şi: Trump a semnat ordinul ce loveşte în plin reţelele sociale

Primarul Budapestei, Gergely Karacsony, a subliniat la rândul său că municipalitatea va lua toate măsurile necesare, punând accentul pe necesitatea revizuirii reglementărilor privind traficul ambarcaţiunilor.

Căpitanul ucrainean al navei de croazieră implicate în accident a fost pus sub acuzare pentru neglijenţă şi neacordare de asistenţă, procesul său urmând să înceapă în septembrie, după ce a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.