Victoria Roșca: N-am primit absolut niciodată un bănuț de la stat pentru activitatea ,,Teatrului Popular”
Victoria Roșca, autoarea vlogului „Zâmbărele”, fondatoarea „Teatrului Popular”, actriță și regizoare.
Sunt trei calități esențiale pe care le apreciez la un actor: talentul, individualitatea și inteligența. Este o triadă mortală. Victoria Roșca le are pe toate trei.
Vreau să discutăm despre cultura din Moldova. Recent, au avut loc mai multe scandaluri, fiind implicat Ministerul Culturii. Unul din ele se referă la faptul că mai multe organizații culturale independente acuză Ministerul de „favoritism” și conflict de interese în momentul desemnării proiectelor finanțate cu 14 milioane de lei din bugetul de stat.
- Ai beneficiat vreodată de susținerea Ministerului de când activezi în acest domeniu? Odată cu numirea domnul Prodan în calitate de ministru al Culturii, ai observat anumite schimbări ?
La prima întrebare o să răspund direct și răspicat, pentru că n-am ce ascunde. N-am primit absolut niciodată un bănuț de la stat pentru activitatea ,,Teatrului Popular”. Apoi, mi-a zis careva că ar trebui să fim înregistrați în Registrul de stat al instituțiilor de cultură și artă, ,,altfel, nu aveți cum pretinde la buget sau atenție”.
Pe 29.11.2021, am primit confirmare că suntem și cu asta tot. Apoi, s-au mai ridicat discuții, atunci când o asociație din Diasporă a câștigat un grant de cam 5000 mii euro, ca Teatrul Popular să meargă în Austria cu un spectacol pentru copii, un buget foarte mic din care să se achite transportul, cazarea trupei, mâncarea, sala de spectacol cât și prestația.
Iar la întrebarea noastră de a ne ajuta Ministerul Culturii, măcar cu un buget mic pentru transport, răspunsul a fost acesta: Da ce, exista așa teatru la noi? Bineînțeles, mi-am asumat tot, și am avut parte de niște organizatori absolut minunați la Klagenfurt, care ne-au ajutat și nu am idee de unde au achitat toate cheltuielile.
Prestația noastră a fost una de succes, sala arhiplină, rețelele de socializare pline, am avut marea bucurie să avem prezență în sală și a reprezentaților de la Consulat. Și, desigur, naivitatea mea a crezut, că măcar acuma o să fim și noi observați. Dar n-a fost să fie. De acolo am pornit cu un turneu prin Europa, Franța, Germania, Italia. Noi am lucrat din entuziasm, nu pentru bani, ba chiar am vândut cărți ca să pot acoperi cheltuielile deplasărilor. Oamenii ne-au primit cu brațele deschise, tare dornici, tare frumos a decurs tot. Dar m-am oprit, de ce? Simplu, să lipsești câte trei sau patru săptămâni de acasă și să ajungi acasă cu buzunarele goale în fața copilului, te așază, depresează și cumințește.
Personal, n-am scris proiecte la Ministerul Culturii, am auzit despre scandalul iscat. Am văzut și lista câștigătoare.))) Încă o dată am înțeles că nu aveam nicio șansă. În primul rând, nu e deloc ușor să scrii un proiect, ai nevoie să te rupi de la activitatea, iar în echipa noastră, deși am pornit 18, am rămas 8, pentru că pur și simplu oamenii au familii de hrănit, credite de achitat și salarii cât de cât stabile.
Din păcate, eu mi-am luat demult gândul de la ajutoare, susținere și alte. Nu mai visez nici la un spațiu pentru repetiții, te frustrează să bați la uși inexistente. Și da, ce ține de schimbările în Cultură, să povestească cei care le-au simțit pe propria piele. Eu una nu am de unde.
- Cu ce alte probleme te confrunți în administrarea teatrului?
În primul rând, nu avem un spațiu, tot e luat cu chirie îi plătit din buzunarul propriu. Actorii de multe ori cedează bănuții de la evenimente numai ca să putem continua, dar asta nu e o soluție. În așa condiții nu ne putem dezvolta și crește. Tot batem pasul pe loc. Și de un timp, nu au loc repetițiile, deoarece toți sunt angajați în două sau trei locuri ca să reușească.
– Ce reforme ar trebui făcute, ca să observăm și noi cetățenii, că există viață în cultura din Moldova, prin festivaluri bine organizate, teatre cu scaune comode, toalete curate?
Tot ce ține de evenimentele din țara noastră, le văd cât de cât multe și bine organizate. Pe mine mă doare sufletul pentru Academia de Muzica Teatru si Arte Plastice, care se ruinează. De studenții de acolo care iaca-iaca mâine poimâine ies din facultăți și se împotmolesc în instituții cu salarii mizere. Mă doare sufletul că la noi există o ,,Uniune Teatrala”. În afara de: ,, Astăzi îi urăm la mulți ani actriței cutare’’, nu găsim.
De ce nu se fac proiecte, nu se dau granturi tinerilor care să poată aplica pentru un start up, de ce nu se oferă cursuri cum se scriu așa granturi, nu există un inițiator și mai ales, de ce sala de la Casa Actorului nu se oferă unei trupe ca să poată să-și facă activitatea acolo? Să se întâlnească în repetiții, să țină costumele și recuzita? Sunt tare multe șubrede în Moldova, în oricare domeniu, totul scârțăie. Și tare.
- În opinia ta, demiterea Alionei Strâmbeanu, directorul interimar al Ansamblului „Joc” este una justificată?
Am urmărit acest scandal, dacă sincer, am așteptat ca ,,Ansamblul Joc” să iasă la o conferință de presă, sau cel puțin, un live pe Facebook. Că doar, nu poate demite un colectiv întreg, m-am așteptat că vor fi mai uniți și mai vocali.
Ce ține de doamna Strâmbeanu, pot spune doar atât, în toată activitatea dumneaei s-au văzut schimbări. Concerte bine organizate, colaborări frumoase. În rest, să iasă la protest, toți, dacă nu sunt de acord. Păcat că atunci când un director abia se adaptează și pornește cu pași concreți, se înlătură, vin alții care o apucă de la 0. Asta tărăgănează activitatea.
- În Europa, America, actorii, regizorii au poziție civică auzită, referitor la procesele social-politice din țara lor. De ce în Moldova se tace, atunci când politicienii i-au decizii reprobabile? Le este frică sau așa e mai comod, nu trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru opinia expusă?
Activismul civic, din păcate, la noi nu este. Da, oamenii se tem să nu-și piardă scaunele, salariile sau pur și simplu să fie luați la ochi. De când a apărut vlogging-ul, actorii și-au mai tras câte o pagină, se încearcă cât de cât să se facă lumină, dar asta e puțin. Vezi, uneori, oamenilor nu le pasă, ai senzația că te ocupi cu tăierea ierbii la câini. Chiar și eu m-am liniștit, dar pot să-mi expun părerea cât de cât liber, pentru că nu sunt angajată.
Cât am fost la teatrul ,,Ion Creanga’’, am fost presată și amenințată că o sa rămân fără serviciu și, într-un final, așa și a fost.
– Ai fost recent în India, cu ce revelații te-ai întors?
În India am fost pur si simplu să le cunosc lumea, o țară absolut minunată, care te învață să-ți trăiești prezentul fără frica zilei de mâine. O țară în care oamenii zâmbesc unui altuia, au drumuri mai bune ca la noi. De mâncarea și modul lor sănătos de a gândi, nici nu mai zic.
