StiripesurseDiasporaVIDEO! Charles al III-lea face luni prima vizită ca rege în...

VIDEO! Charles al III-lea face luni prima vizită ca rege în parlamentele britanic şi scoţian, iar marţi pleacă la Belfast

Publicat:

Regele Charles al III-lea va face luni la Westminster, sediul parlamentului britanic, prima sa vizită în calitate de monarh după decesul mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, la 8 septembrie, iar marţi se va deplasa în Irlanda de Nord ca parte a programului noului suveran în întregul Regat Unit, transmit EFE şi dpa, potrivit agerpres.

Însoţit de regina consoartă Camilla, noul suveran va primi la Westminster condoleanţele pe care i le vor transmite ambele camere ale legislativului, Camera Comunelor (inferioară) şi Camera Lorzilor (superioară), după care se va adresa camerelor reunite ale parlamentului.

Citeşte şi: Zelenski spune că armata ucraineană a eliberat oraşul strategic Izium – Black News

Luni seară, noul suveran va face acelaşi lucru în parlamentul scoţian.

Primul eveniment din Londra se va desfăşura la Westminster Hall, cel mai vechi corp de clădire din Palatul Westminster, care a fost folosit în trecut pentru discursuri ceremoniale, aşa cum s-a întâmplat cu prilejul Jubileelor de Platină, Aur şi Diamant ale Reginei Elisabeta a II-a.


După încheierea angajamentelor pe care le are la Londra, Charles al III-lea şi soţia sa vor zbura tot luni în capitala Scoţiei, Edinburgh, se vor deplasa la Palatul Holyroodhouse – sediul parlamentului scoţian, unde a fost depus de duminică seara sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale regretatei regine – şi unde monarhul va trece în revistă garda de onoare.

De la Holyroodhouse, la ora 13:35 GMT, cortegiul funerar se va deplasa în procesiune către Catedrala St. Giles, unde este aşteptat să ajungă în jurul orei 13:55 GMT şi unde va avea loc o slujbă religioasă la care vor asista membri ai familiei regale, inclusiv regele şi regina consoartă.

Citeşte şi:  Polițiștii italieni au arestat un marocan, bănuit de legături cu ISIS - FOTO

Sicriul va rămâne pentru aproximativ 24 de ore în catedrală, iar populaţia va putea să-i aducă un ultim omagiu Elisabetei a II-a.

Mai târziu, către 16:40 GMT, regele şi regina consoartă vor primi condoleanţe în parlamentul scoţian.

Marţi, rămăşiţele pământeşti ale Elisabetei a II-a vor fi transportate în capitala britanică Londra cu un avion al Forţelor Aeriene Regale (RAF) în perspectiva funeraliilor de stat care vor avea loc la 19 septembrie la Westminster Abbey, lângă parlamentul britanic.

Tot marţi, Regele Charles al III-lea va da curs mai multor angajamente în Irlanda de Nord ca parte a programului de vizite în întregul regat al noului monarh.

Însoţit de regina consoartă, Charles al III-lea va sosi pe aeroportul din Belfast unde va fi întâmpinat de doi oficiali nord-irlandezi de rang înalt. Apoi, cuplul regal va călători la Castelul Hillsborough din comitatul Down. Aici, noul suveran se va întâlni cu reprezentanţi ai partidelor politice din regiune.

Cuplul regal va primi apoi un mesaj de condoleanţe din partea preşedintelui Adunării de la Stormont (parlamentul nord-irlandez) în numele populaţiei din Irlanda de Nord.

Citeşte şi: Alegeri legislative în Suedia: Stânga la egalitate cu blocul de dreapta/extremă dreapta – Black News

După aceea, cei doi vor participa la o recepţie la castel.

Ulterior, Charles şi Camilla se vor deplasa la Catedrala St. Anne din Belfast unde vor participa la o ”slujbă de reflecţie” asupra vieţii reginei. Vor merge apoi pe jos în Writers’ Square, după care vor pleca din Irlanda de Nord.

Vizita în Ţara Galilor este programată pentru mai târziu în această săptămână. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

Un moldovean a murit într-un accident grav petrecut în Italia

Un bărbat originar din Chișinău a murit în urma unui grav accident rutier produs pe 7 aprilie, în provincia Mantova, Italia. Victima avea 32...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.