StiripesurseExterneVIDEO - Flăcările au devorat mii de locuinţe din Los Angeles;...

VIDEO – Flăcările au devorat mii de locuinţe din Los Angeles; bilanţul deceselor a urcat la 10

Publicat:

Cele două incendii masive de vegetaţie care ameninţă Los Angeles dinspre est şi dinspre vest au devorat aproape 10.000 de locuinţe şi alte structuri şi continuau să ardă joi, pentru a treia noapte la rând, chiar dacă vânturile s-au mai domolit, oferindu-le astfel pompierilor un răgaz temporar, dar binevenit, informează Reuters.

Palisades Fire, care arde între Santa Monica şi Malibu pe flancul vestic al oraşului, şi Eaton Fire în est, în apropiere de Pasadena, au fost clasate deja ca fiind cele mai distrugătoare din istoria oraşului Los Angeles, mistuind peste 13.750 de hectare şi transformând în cenuşă cartiere întregi.

Bilanţul morţilor în urma incendiilor a urcat la 10, de la şapte victime comunicate anterior, a anunţat biroul medicului legist al comitatului Los Angeles, potrivit unui bilanţ publicat joi seară.

Citeşte şi: ALARMĂ falsă la Aeroport (VIDEO)! Responsabilii aduc precizările necesare – Stiripesurse.md


Şeriful comitatului Los Angeles, Robert Luna, a declarat într-o conferinţă de presă că se aşteaptă ca numărul victimelor să crească.

”Arată de parcă o bombă atomică a căzut în acele zone. Nu aştept veşti bune şi nu aştept cu entuziasm viitorul bilanţ”, a spus Robert Luna.

Potrivit oficialilor americani, Eaton Fire a avariat sau a distrus între 4.000 şi 5.000 de structuri, în timp ce Palisades Fire a distrus sau a avariat alte 5.300 de structuri.

Serviciul privat de prognoze meteo AccuWeather a estimat pagubele şi pierderile economice la o sumă cuprinsă între 135 de miliarde de dolari şi 150 de miliarde de dolari, anticipând o recuperare anevoioasă şi o creştere accentuată a costurilor de asigurare pentru proprietari.

”Plănuim deja să reconstruim agresiv oraşul Los Angeles”, a declarat primarul Karen Bass, o democrată care a fost criticată de preşedintele ales Donald Trump şi de alţi republicani pentru modul în care a gestionat dezastrul.

Preşedintele în exerciţiu Joe Biden, care a decretat marţi stare de dezastru major, a promis joi că guvernul federal va rambursa 100% din suma destinată redresării în următoarele 180 de zile şi care va fi folosită pentru îndepărtarea resturilor şi a materialelor periculoase, adăposturi temporare şi salariile salvatorilor.

”Le-am spus guvernatorului, oficialilor locali să nu facă nicio economie şi să facă tot ceea ce trebuie ca să controleze incendiile”, a declarat Joe Biden după ce s-a întâlnit cu mai mulţi consilieri de rang înalt la Casa Albă.

În total, cinci incendii de vegetaţie au ars în comitatul Los Angeles, iar văzduhul a vuit de aeronave care lansau agent ignifug şi apă deasupra dealurilor în flăcări.

Un incendiu care s-a extins rapid s-a declanşat joi în apropiere de Calabasas, unul din cele mai bogate oraşe din Statele Unite, unde locuiesc numeroase celebrităţi şi care găzduieşte mai multe comunităţi rezidenţiale. Incendiul din această zonă, denumit Kenneth Fire, a pârjolit 388 de hectare în doar câteva ore.

Sub presiunea situaţiei, comitatul Los Angeles a trimis din greşeală un ordin de evacuare unui număr de 9,6 milioane de rezidenţi de pe întreg teritoriul comitatului, care era destinat de fapt doar locuitorilor din zone Kenneth Fire, au spus oficialii americani. Autorităţile au trimis imediat o rectificare.

”Suntem în viaţă”

Unii dintre rezidenţii din Pacific Palisades s-au aventurat înapoi în zonele pârjolite, unde coşurile din cărămidă care au rezistat flăcărilor se profilau pe fundalul resturilor carbonizate şi a vehiculelor arse.

”Suntem în viaţă. Asta e tot ce contează”, a spus Bilal Tukhi, un agent de pază care se afla în faţa locuinţei arse a angajatorului său, spunând că scena îi aminteşte de locurile natale, distruse de război, din Afganistan.

Şcolile au rămas închise pentru a doua zi vineri din cauza fumului, cenuşii şi a particulelor care contaminează atmosfera, a precizat inspectorul Alberto Carvalho.

Deşi suflă în continuare cu putere, vânturile s-au diminuat de la viteza de 160 kilometri pe oră la începutul săptămânii, ceea ce a permis desfăşurarea sprijinului aerian, care este crucial pentru echipele de la sol.

Oficialii americani au avertizat că, potrivit prognozelor, vântul se va intensifica din nou în timpul nopţii, iar condiţii de alertă roşie se menţin până vineri după-amiază.

Eaton Fire a ajuns până în perimetrul Observatorului de pe muntele Wilson, locul unde, în urmă cu un secol, Edwin Hubble a descoperit existenţa galaxiilor dincolo de Calea Lactee şi faptul că Universul se află în expansiune. Reprezentanţii Observatorului au precizat ulterior că flăcările par să fie sub control.

Echipele de pompieri au reuşit între timp să controleze complet un alt incendiu, Sunset Fire, din cartierul Hollywood Hills, după ce flăcările au făcut ravagii miercuri seară pe dealul cu vedere la Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame – de pe Hollywood Boulevard. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dispute între MEC și Primăria Chișinău pe rețele. Mărul discordiei – reforma RESTART

Noi dispute între Ministerul Educației și Primăria Chișinău, de această dată pe subiectul transferului școlilor din subordinea APL-urilor în cea a autorităților teritoriale de...

Igor Grosu comentează blocajul privind alegerile din Găgăuzia

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat blocajul creat în procesul de organizare a alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Citește și: Escrocheriile online și telefonice...

Victor Negrescu: Scenariul unirii Moldovei cu România trebuie luat în considerare

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, citat de agenția INFOTAG, consideră că unificarea Moldovei cu România trebuie luată în considerare. Citește și: Deputatul Costiuc denunță reangajarea...

Explozie la Durlești. Au explodat patru butelii de gaz

UP DATE:  Pompierii din municipiul Chișinău au intervenit, în această după amiază,  pe strada Cărtușa nr. 101 din orașul Durlești, după ce a fost raportată...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.