StiripesurseDiasporaViitorul cancelar german Olaf Scholz este în favoarea vaccinării obligatorii împotriva...

Viitorul cancelar german Olaf Scholz este în favoarea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19

Publicat:

Viitorul cancelar german Olaf Scholz a declarat marţi că este în favoarea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19 pentru a opri focarul de infecţii în ţara sa, relatează AFP, potrivit agerpres

Olaf Scholz ”a afirmat că a înţeles că există dezbateri pe acest subiect în Bundestag la care participă toate partidele”, potrivit unor surse apropiate viitorului cancelar social-democrat.

Citește și : Vaccinarea devine OBLIGATORIE pentru persoanele de peste 60 de ani în Grecia

Succesorul Angelei Merkel ”şi-a semnalat simpatia pentru o astfel de reglementare” marţi, în cursul unei reuniuni între Merkel, succesorul acesteia şi liderii celor 16 landuri ale Germaniei, care ar putea duce la o înăsprire a restricţiilor anti-Covid, au precizat sursele citate.

Închiderea barurilor şi a cluburilor sunt luate în considerare, potrivit presei germane.


Germania a exclus până acum varianta radicală de impunere a vaccinării, aşa cum a procedat statul vecin Austria.

Obligaţia de vaccinare a fost decisă recent pentru personalul din căminele de bătrâni şi spitale, precum şi pentru soldaţii din Bundeswehr (armata) şi ar urma să intre în vigoare în curând.

Dar situaţia sanitară rămâne foarte tensionată marţi, cu o rată de incidenţă de 452,2 la 100.000 de locuitori.

Citește și : Consultări ale miniştrilor de externe ai statelor NATO asupra tensiunilor din flancul estic

Campania de vaccinare a dus până acum la vaccinarea completă a aproximativ 57 de milioane de persoane (68,5%).

Vaccinarea obligatorie, respinsă mult timp de majoritatea germanilor, este de acum cerută de aproape două treimi dintre ei (64%), potrivit unui sondaj recent realizat de RTL şi ntv.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.