StiripesurseDiasporaViolenţe sporadice în cursul protestelor din Franţa faţă de reforma pensiilor

Violenţe sporadice în cursul protestelor din Franţa faţă de reforma pensiilor

Publicat:

Sute de protestatari au fost implicaţi în confruntări cu forţele de ordine, vineri seară, în mai multe oraşe din Franţa, după decizia Consiliului Constituţional de validare a planului reformei pensiilor, informează mediafax.

În centrul Parisului, protestatarii au incendiat numeroase biciclete, iar forţele de ordine au utilizat gaze lacrimogene pentru dispersarea manifestanţilor violenţi. La protestul din Paris participă aproximativ 3.000 de persoane.

Citește și : Eva Kaili urmează să fie mutată în arest la domiciliu

Manifestanţii au provocat incendii de mică intensitate şi în oraşele Lyon şi Nantes. Mai multe staţii ale mijlocelor de transport au fost distruse, conform cotidianului Le Figaro şi postului BFMTV.

Consiliul Constituţional din Franţa a validat principalele norme ale planului reformei pensiilor, inclusiv creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani.


Pe fondul stării generale de nemulţumire, principalele centrale sindicale i-au cerut preşedintelui Emmanuel Macron să nu promulge legea reformei pensiilor. Preşedintele Emmanuel Macron şi Guvernul Franţei au cerut noi consultări cu liderii principalelor centrale sindicale.

“Consiliul Constituţional a stabilit, analizând atât pe fond, cât şi la nivel procedural, că reforma este conformă cu normele Constituţiei noastre. Textul ajunge la finalul procesului democratic. În această seară, nu este niciun învingător şi niciun învins”, a declarat premierul Elisabeth Borne.

Citește și : Blinken a sosit în Vietnam, în plină tensiune cu China

“Soarta proiectului reformei pensiilor nu este pecetluită. Cetăţenii vor trebui să pregătească alternativa ca reacţie la această reformă inutilă şi incorectă”, a reacţionat deputata Marine Le Pen, unul dintre liderii formaţiunii de extremă-dreapta Mobilizarea Naţională (RN).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.