La nivel mondial, piața vișinelor este una limitată, estimată la 70–100 de milioane de dolari anual. Cu toate acestea, Republica Moldova a reușit să își crească spectaculos ponderea datorită cererii mari pe piețele europene, iar agricultorii au reușit să reacționeze. Dacă în anul 2020 țara noastră ocupa locul 16 cu o cotă de 1,3%, în 2024 a urcat pe locul 8, iar în 2025 a ajuns pe locul 4, cu o cotă de peste 3,5%, arată datele expertului economic Veaceslav Ioniță.
Potrivit acestuia, schimbările geopolitice au accelerat orientarea exporturilor moldovenești către Uniunea Europeană. Dacă până în 2022, 95–98% din vișine ajungeau pe piața rusă, în 2025 raportul s-a inversat: 72% din exporturi merg către blocul comunitar și doar 18% spre CSI.
„Dacă observăm, jumătatea aproape din toate vișenele, din acest an, pe care le-au importat polonezii, sunt din Republica Moldova.Deci în Polonia a apărut o necesitate, agricultorii noștri au identificat-o și cel mai frumos au fructificat-o. De aici avem doar într-o singură lună cel mai mare export din toată istoria noastră. Apropo, dacă ați fost foarte atenți, în Polonia, noi fiind prima țară ca destinație a vișinelor noastre, am oferit aproape cel mai mic preț; restul țărilor au vândut la prețuri mult mai mari, așa că am fost foarte competitivi. ” a explicat expertul.
Succesul din 2025 se datorează și creșterii prețurilor, mai spune Veaceslav Ioniță. Dacă în 2016 vișinele se vindeau la export cu 35 de cenți pe kilogram, în acest an a urcat la 1,59 dolari/kg – aproape dublu. Pe piața internă, agricultorii au vândut cu 20 lei pentru un kilogram, a subliniat Veaceslav Ioniță.
Citește și: 119 bunuri publice, transmise Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare
„Date am doar pentru luna iunie și acolo am constatat că în iunie se exportă cam jumătate din toată cantitatea. Într-o singură lună am exportat vișine în valoare de 3,1 milioane de dolari, ceea ce este dublu față de alți ani și cu 50% mai mult decât în 2022, 2023 sau 2024. De exemplu, în 2024 am exportat de 2,3 milioane de dolari, la fel și în 2023, iar acum, într-o singură lună, am depășit cu 50% un an întreg din anii precedenți”, a spus expertul.
Estimările arată că R. Moldova va exporta în 2025 circa 4.000 de tone de vișine – de opt ori mai mult decât în 2016.
Valoarea totală a producției de vișine în Republica Moldova este estimată la 224 de milioane de lei în 2025, față de 123 de milioane de lei în 2024. Exporturile vor aduce aproape jumătate din această sumă, circa 110 milioane de lei.











