StiripesursePoliticăVladimir Bolea: În 2026 va fi finalizată reforma structurală a CFM

Vladimir Bolea: În 2026 va fi finalizată reforma structurală a CFM

Publicat:

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a sectorului feroviar, care va alinia integral infrastructura și serviciile de transport la standardele europene. Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că în 2026 va fi finalizată reforma structurală a Căilor Ferate din Moldova (CFM), iar procesul de modernizare este axat pe digitalizare, siguranță și eficiență economică, comunică MOLDPRES.

Potrivit lui Bolea, lucrările au început în 2025 și se desfășoară pe două dimensiuni – integrarea cerințelor comunitare și crearea unui nou cadru operațional.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

„Modernizarea căilor ferate va fi realizată în totalitate în baza legislației și cerințelor Uniunii Europene, chiar dacă la unele capitole pornim de la nivelul anilor 80–90. Tot ceea ce se face acum se realizează în conformitate cu standardele UE”, a spus vicepremierul.

Conform sursei citate, în prima jumătate a anului 2026, Guvernul va finaliza și reforma instituțională a CFM, care presupune divizarea companiei.


„Va fi creat un operator comercial – CFM Marfă și Pasageri – și va rămâne o entitate separată pentru infrastructură, care nu va fi privatizată și va putea beneficia de subvenții din partea statului. Statul nu poate subvenționa agenți economici privați, dar poate susține infrastructura publică. În bugetul din 2026 sunt deja prevăzute resurse financiare pentru subvenționarea CFM Infrastructură după finalizarea reformei”, a precizat Bolea.

Modernizarea vizează și domeniul tehnic. Sunt prevăzute dotări cu camere cu senzori termici, echipamente GPS și iluminat în puncte strategice, precum și digitalizarea sistemelor operative, ceea ce va contribui la creșterea siguranței feroviare.

„Orice proces de dezvoltare înseamnă, în primul rând, siguranță”, a subliniat oficialul.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Bolea a remarcat că discuțiile la nivel european indică două tipuri de transport cu potențial ridicat: fluvial și feroviar. Republica Moldova se încadrează în această tendință, având două porturi și o rețea feroviară care poate deveni competitivă pe segmentul de mărfuri.

„Transportul feroviar are un viitor economic foarte mare și trebuie dezvoltat cu pași rapizi pentru a recupera restanțele față de regiune”, a conchis vicepremierul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Muntele Olimp, tărâmul zeilor greci, la un pas să intre în patrimoniul UNESCO

Muntele Olimp, locul legendar unde grecii antici credeau că se află tronul lui Zeus, este la un pas de a intra pe Lista Patrimoniului...

Preotul a oprit clopotele bisericii după plângerile oamenilor. Localitatea a explodat

Un paroh din Italia a redus la tăcere clopotele unui sat, după plângeri de zgomot. Decizia a stârnit un adevărat „război” local. O biserică din...

Am putea scăpa de microplastice? Plasticul viu, creat să se autodistrugă în doar șase zile

O echipă de cercetători chinezi a creat un „plastic viu” care se descompune complet în doar șase zile, fără să producă microplastice. Materialul este...

Megan Fox a închis gura criticilor cu o singură replică pe Instagram

Megan Fox a răspuns tăios unui urmăritor care i-a criticat pozele în lenjerie intimă. Actrița a folosit ocazia pentru a face și o aluzie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.