StiripesurseDiasporaVladimir Putin a ajuns la Berlin pentru o întâlnire cu Angela...

Vladimir Putin a ajuns la Berlin pentru o întâlnire cu Angela Merkel

Publicat:

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a ajuns la Berlin pentru o întâlnire cu cancelarul german, Angela Merkel, iar cei doi lideri au susţinut o conferinţă de presă comună înaintea discuţiilor de la casa de oaspeţi a Guvernului german, Meseberg, potrivit news.ro .

Merkel şi Putin au anunţat că vor discuta despre crizele din Siria şi Ucraina, precum şi despre gazoductul Nord Stream 2, relaţiile bilaterale şi acordul nuclear cu Iranul.

Citește și : Premierul indian Narendra Modi a inspectat zonele devastate de inundaţii din statul Kerala

Putin a subliniat importanţa Germaniei în relaţiile comerciale cu Rusia: „Germania este unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai Rusiei în ceea ce priveşte comerţul. În mod deosebit, cooperăm în sectorul energiei. Germania este unul dintre cei mai importanţi importatori de energie şi resurse din Rusia. Consumul de gaze ruseşti creşte constant în Germania”.

Liderul rus a ţinut să sublinieze că gazoductul Nord Stream 2 este strict un proiect economic, după ce Ucraina s-a arătat îngrijorată că ar putea fi izolată economic.


„Vreau să subliniez că Nord Stream 2 este un proiect strict economic. Nu înseamnă că tranzitul de gaz prin Ucraina se va opri. Ştiu care este poziţia cancelarului în această privinţă. Tot ce contează pentru noi este ca acest proiect să fie fezabil din punct de vedere economic”, a afirmat Putin.

Merkel şi-a exprimat susţinerea pentru Ucraina în această privinţă: „Vom vorbi şi despre tranzitul de gaz. Cred că Ucraina ar trebui să continue să facă parte din tranzitul de gaz din Europa şi după ce proiectul Nord Stream 2 este lansat”.

Citește și : China califică drept „iresponsabil” raportul Pentagonului potrivit căruia forțele chineze s-ar antrena să atace ținte SUA

În ceea ce priveşte tensiunile din estul Ucrainei, cancelarul german a declarat: „Sper să putem discuta despre un armistiţiu de lungă durată în Ucraina şi să înfiinţăm o comisie care ar putea contribui la procesul de pace. Germania este pregătită să se implice în această privinţă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.