StiripesurseDiasporaVladimir Putin a început o vizită în Turcia pentru discuţii cu...

Vladimir Putin a început o vizită în Turcia pentru discuţii cu Erdogan în domeniu nuclear și despre dosarul sirian

Publicat:

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a început marţi o vizită de două zile în Turcia, unde urmează să lanseze oficial, împreună cu gazda sa, Recep Tayyip Erdogan, construirea unei centrale nucleare, după care vor urma discuţii cruciale privind Siria, relatează AFP, conform agerpres.

Putin, care întreprinde în Turcia prima vizită în străinătate de la realegerea sa pentru un al patrulea mandat de preşedinte pe 18 martie, a sosit în capitala turcă în jurul orei 12,00 GMT, potrivit imaginilor transmise în direct de către televiziunile turce.

Citește și : Vulcanul Piton de la Fournaise de pe insula franceză Reunion a intrat din nou în faza de erupţie

Vizita lui Putin survine în plină criză diplomatică între Rusia şi Occident după otrăvirea pe teritoriul britanic a fostului spion rus Serghei Skripal, pe care Londra i-o atribuie Moscovei.

Miercuri, celor doi preşedinţi li se va alătura, la Ankara, şeful statului iranian, Hassan Rohani, pentru un summit trilateral consacrat Siriei, unde Moscova, Ankara şi Teheran s-au impus ca maeştri ai jocului.


Dar, înainte de acest summit, Putin şi Erdogan vor lansa marţi în mod oficial construirea centralei nucleare de la Akkuyu, primul obiectiv de acest fel de pe teritoriul Turciei, centrală ce va fi construită în provincia Mersin (sud) de către gigantul rus Rosatom.

Acest proiect, amânat de mai multe ori, a fost oprit îndeosebi în timpul unei grave crize diplomatice provocate de doborârea de către aviaţia turcă a unui bombardier rus la frontiera siriană în noiembrie 2015.

Erdogan şi Putin vor discuta apoi, în cadrul unei reuniuni cu uşile închise la palatul prezidenţial, despre dosarul sirian, în care Ankara şi Moscova cooperează în mod strâns.

Citește și : Tsipras cere Turciei să îi elibereze pe cei doi militari greci

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.