StiripesurseȘtirile zileiTot mai multe voci denunţă IPOCRIZIA faţă de sclavia din Libia:...

Tot mai multe voci denunţă IPOCRIZIA faţă de sclavia din Libia: ‘Toată lumea ştia!’ / VIDEO

Publicat:

Tortura, violurile şi sclavia cărora le-au căzut victime mii de migranţi africani în Libia, practici denunţate acum cu voce tare de către lideri occidentali şi africani, erau totuşi de mult timp cunoscute, au indicat organizaţii neguvernamentale şi analişti, care au tras un semnal de alarmă de luni de zile, comentează vineri AFP, potrivit agerpres.

Imaginile de la o vânzare, la o licitaţie nocturnă, a unor tineri africani în regiunea Tripoli, filmate cu camera ascunsă şi difuzate pe 14 noiembrie de CNN, au provocat o undă de şoc, propagându-se pe reţelele sociale.

Citeşte şi: Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite îl atacă DUR pe liderul iranian: ‘Este noul HITLER!’

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat ”îngrozit”, preşedintele Uniunii Africane, Alpha Conde – ”indignat”, Uniunea Europeană – ”revoltată”, iar Franţa a cerut o reuniune ”specială” a Consiliului de Securitate al ONU pe această temă.

Este ”o ipocrizie”, deoarece, ”în afară de cetăţeanul obişnuit, toată lumea ştia: guvernele, organizaţiile internaţionale, liderii politici”, a declarat senegalezul Hamidou Anne, analist de la grupul de reflecţie ‘Africa ideilor’.


”Luările de ostatici, violenţele, tortura, violurile, toate acestea sunt la ordinea zilei în Libia, iar în ce priveşte sclavia, se vorbeşte de mult timp despre ea”, a spus la rândul său Alioune Tine, director al centrului Amnesty Internaţional cu sediul la Dakar.

Libia, aflată în plin haos de la căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011, este placa turnantă a tranzitului migranţilor din Africa Subsahariană care încearcă să ajungă în Europa.

Dornică să controleze acest flux migratoriu, UE găseşte cu greu soluţii pentru candidaţii la exil, care cad pradă călăuzelor şi traficanţilor, un calvar despre care mulţi au povestit în mass-media.

La rândul lor, organizaţiile de ajutor pentru migranţi au atras mereu atenţia în legătură cu degradarea situaţiei.

Începând din aprilie, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a raportat despre existenţa unor ”pieţe de sclavi” în Libia. Migranţii ”devin mărfuri de cumpărat, vândut şi de aruncat atunci când nu mai valorează nimic”, sublinia Leonard Doyle, purtător de cuvânt al OIM din Geneva.

Preşedinta organizaţiei Medici fără Frontiere, Joanne Liu, a denunţat la rândul său în septembrie, într-o scrisoare deschisă către guvernele europene, ceea ce ea a numit ”o afacere prosperă cu răpiri, tortură şi extorcări” în Libia.

”În eforturile lor pentru stăvilirea fluxului (migratoriu), guvernele europene vor fi ele oare pregătite să-şi asume preţul torturii, violurilor şi sclaviei? Nu putem spune că nu ştiam”, a afirmat Joanne Liu.

Săptămâna trecută, Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, a calificat drept ”inumană” politica UE, ”ce constă în a-i ajuta pe grănicerii libieni să intercepteze şi să-i returneze pe migranţi”.

Acuzaţia a fost respinsă de către Bruxelles, care subliniază eforturile ”de a salva vieţi” pe mare şi ”de a facilita accesul OIM şi al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) în centrele de detenţie în Libia pentru a putea ridica gradul de asistenţă şi de a organiza repatrieri pe bază de voluntariat”.

Citeşte şi: Probleme mari în Germania. Social-democraţii se declară pregătiţi să discute pentru ieşirea din criza politică

În opinia lui Alioune Tine, Europa, dându-se drept ”fortăreaţă ce doreşte cu orice preţ să oprească fluxul de migranţi”, are ”o mare responsabilitate” în dezastrul actual, dar ea nu este singura. ”Ţările africane nu fac nimic pentru a-i reţine pe tineri, pentru a le da de lucru. Ele nu au o politică a imigraţiei. Ele nu au decât de suferit”, şi-a exprimat regretul Alioune, cu regret.

Joi, ministrul de interne al guvernului libian de uniune naţională (GNA), Al-Aref al-Khoja, a declarat că rezultatele anchetei ordonate de GNA în legătură cu cazurile de sclavie în Libia ”nu vor întârzia să apară” şi că responsabilii vor fi ”trataţi fără indulgenţă”.

”Au fost date directive clare pentru ca ancheta să facă lumină în acest caz şi să-i identifice pe responsabilii acestor acte, pentru ca ei să fie aduşi în faţa justiţiei”, a afirmat ministrul în prezenţa mai multor diplomaţi africani reuniţi în principalul centru pentru migranţi din capitala libiană Tripoli.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

Încep examenele naționale de absolvire a gimnaziului

Peste 34.000 de elevi vor susține, în perioada 4-15 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Astăzi, 4 iunie are loc examenul la Istoria...

Mesaje de susținere de la Bruxelles. Deputații moldoveni au discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova s-a aflat, în perioada 1–3 iunie, la Bruxelles, într-o vizită de studiu la Parlamentul European. Subiectele abordate au...

Reguli noi pentru străinii din Moldova

Decretul de promulgare și noua lege privind regimul străinilor din statele non-UE aflați pe teritoriul Republicii Moldova au fost publicate în Monitorul Oficial și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.