StiripesurseExterneVolodimir Zelenski îşi trimite oamenii să înveţe politică într-un hotel de...

Volodimir Zelenski îşi trimite oamenii să înveţe politică într-un hotel de lux

Publicat:

Partidul preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a o obţinut majoritatea absolută în Parlament la alegerile legislative, va organiza cursuri de formare pentru viitorii deputaţi, dintre care mulţi nu au experienţă politică, a anunţat luni şcoala organizatoare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Peste 250 de viitori deputaţi vor studia timp de o săptămână bazele “strategiei politice”, macroeconomie, drept şi comunicare. Ei vor beneficia de instruire şi în ceea ce priveşte pregătirea bugetului de stat şi a proiectelor de lege, au declarat pentru AFP organizatorii acestor cursuri, care se vor derula într-un hotel de lux din Truskaveţ, mic oraş balnear din vestul Ucrainei.

Citeşte şi: Atac armat în California (VIDEO): Cel puţin trei oameni au fost ucişi!

Deputaţii, care îşi vor prelua mandatele până la începutul lui septembrie, trebuie să “dispună de la început de instrumente de muncă”, a explicat o purtătoare de cuvânt a partidului, Tetiana Ţiba, adăugând că totuşi “nu este timp pentru pregătiri lungi”, pentru că “societatea cere schimbări”.

Cursurile de formare sunt organizate în parteneriat cu o prestigioasă şcoală de economie locală şi vor fi ţinute de conferenţiari reputaţi şi de responsabili politici reformatori.


La trei luni de la triumful la prezidenţiale al fostului actor de comedie Volodimir Zelenski, tânărul său partid Slujitorul poporului, format din persoane în multe cazuri novice în politică, şi-a zdrobit rivalii la alegerile legislative anticipate din 21 iulie, obţinând peste 250 de locuri în parlamentul unicameral.

Această victorie marchează o reînnoire fără precedent a elitei politice din Ucraina, notează AFP.

Citeşte şi: Un alt oficial pleacă din administraţia lui Trump: Şeful serviciilor de informaţii renunţă la funcţie!

Din cei 424 de deputaţi din noua legislatură, peste 80% vor fi în parlament pentru prima dată, potrivit ONG-ului specializat Opora. Vârsta medie este de 41 de ani, o reducere cu 7 ani faţă de legislatura la final de mandat. Prezenţa femeilor a crescut cu 9%, la 88 de persoane.

O altă formaţiune creată recent, partidul Golos al superstarului rock ucrainean Sviatoslav Vakarciuk, ar urma să aducă şi el un lot de feţe noi în parlament. Golos şi partidul lui Zelenski şi-au axat campania pe speranţa de schimbare şi pe decepţia masivă a ucrainenilor faţă de vechile elite, considerate ineficiente şi corupte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.