StiripesurseExterneVon der Leyen nu va fi urmărită de justiţia belgiană în...

Von der Leyen nu va fi urmărită de justiţia belgiană în dosarul vaccinurilor anti-COVID

Publicat:

Justiţia belgiană a declarat inadmisibile o serie de plângeri penale împotriva preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitoare la achiziţiile de vaccinuri anti-COVID pe care le-a negociat în numele statelor UE cu compania Pfizer, relatează marţi AFP.

Avocatul belgian al lui Von der Leyen, Adrien Masset, şi alte surse care au cunoştinţă de acest caz au declarat pentru AFP că plângerea formulată de reclamantul Frederic Baldan, un fost lobbyist al Parlamentului European, a fost declarată inadmisibilă, întrucât el nu a putut face dovada prejudiciului personal suferit, ceea ce a invalidat şi plângerile formulate ulterior, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Frederic Baldan a acuzat-o pe Von der Leyen că a negociat “prin SMS, în secret” cu directorul general al companiei Pfizer, Albert Bourla, un mare contract pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID “fără niciun mandat” din partea statelor membre ale UE. Două dintre acestea, Ungaria şi Polonia, care au fost acţionate în judecată de Pfizer pentru neplata unor vaccinuri, s-au constituit parte civilă în dosar.

Plângerea iniţială priveşte în special “distrugerea de documente publice”, respectiv schimburile de SMS-uri între Von der Leyen şi Albert Bourla, mesaje pe care preşedinta Comisiei Europene susţine că le-a şters.


În pofida regulilor de transparenţă, Comisia Europeană a refuzat să publice schimburile de mesaje text între Ursula von der Leyen şi Albert Bourla, susţinând că nu este obligată să păstreze SMS-urile responsabililor săi de rang înalt şi că nu mai deţine acele mesaje.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Reclamantul a acuzat-o de asemenea pe preşedinta Comisiei că ar fi încălcat codul de conduită al membrilor executivului comunitar, care le impune acestora criterii de “independenţă, onestitate şi loialitate”.

Frederic Baldan, căruia în urma procedurilor judiciare demarate i-a fost retrasă în anul 2023 acreditarea la Parlamentul European, a sesizat mai multe tribunale belgiene şi justiţia europeană.

Parchetul european (EPPO) a anunţat deschiderea unei investigaţii în acest caz în octombrie 2022.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.