StiripesurseȘtirile zileiVongfong devastează Filipinele (VIDEO)! Peste 140.000 de oameni au fost evacuați!

Vongfong devastează Filipinele (VIDEO)! Peste 140.000 de oameni au fost evacuați!

Publicat:

Peste 140.000 de persoane s-au refugiat vineri în adăposturi de urgenţă în Filipine din cauza taifunului Vongfong, ceea ce va complica şi mai mult lupta împotriva noului coronavirus din această ţară, informează AFP, potrivit agerpres.

Precipitaţii intense s-au abătut asupra centrului arhipelagului de la sosirea joi a furtunii, care a traversat zone populate de sute de mii de oameni.

Citește și: Vaticanul decide: Toată lumea care intră în Bazilica Sfântul Petru va fi controlată!

Taifunul a lovit în contextul în care milioane de filipinezi se află în izolare în casele lor ca urmare a pandemiei de coronavirus. Cu toate acestea, peste 140.000 de persoane au fost nevoite să îşi caute adăpost în altă parte, din cauza riscului reprezentat de furtună, au anunţat autorităţile.


“Trebuie să poarte măşti şi să respecte în orice moment regulile de distanţare”, a declarat pentru AFP Carlito Abriz, de la poliţia filipineză. “Este greu să-i faci să respecte, deoarece oamenii sunt stresaţi”, a completat el.

Autorităţile au precizat că adăposturile de urgenţă nu vor funcţiona decât la 50% din capacitate, că vor oferi măşti celor care nu au şi vor încerca să nu separe familiile.

O serie de locuri destinate în mod normal să servească drept centre de evacuare au fost transformate în centre de carantină.

Din fericire, centrul arhipelagului unde a lovit taifunul nu este zona cea mai afectată de COVID-19, care a infectat peste 11.800 de oameni şi a făcut 790 de morţi în Filipine.

Citește și: Bani FALȘI în China! Autoritățile au confiscat contravaloarea a 55 de milioane de euro!

Ţara este lovită în fiecare an, în medie, de 20 de taifunuri, care fac victime şi provoacă daune considerabile, contribuind la menţinerea în sărăcie a milioane de oameni.

Cel mai letal ciclon înregistrat în Filipine a fost super taifunul Haiyan, soldat cu moartea sau dispariţia a peste 7.300 de persoane în 2013.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.