StiripesurseȘtirile zileiVot în Congresul SUA pentru a proteja accesul la avort

Vot în Congresul SUA pentru a proteja accesul la avort

Publicat:

Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a adoptat vineri două măsuri pentru a proteja accesul la avort, ca reacţie la o decizie controversată şi surprinzătoare a Curţii Supreme de la finalul lunii iunie, transmite AFP, potrivit agerpres

”În urmă cu trei săptămâni, Curtea Supremă a dat o mare lovitură drepturilor noastre fundamentale”, a denunţat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

Citește și : Viktor Orban consideră o ‘greşeală’ sancţiunile UE contra Rusiei

”Iată de ce vom lua noi măsuri pentru a apăra libertatea femeilor în materie de procreare”, a afirmat Pelosi.

Primul dintre cele două proiecte de lege, adoptate doar cu voturile democraţilor din Camera Reprezentanţilor, ar legaliza din nou avortul în toate statele componente ale SUA. Al doilea text ar oferi protecţie femeilor care s-ar deplasa dintr-un stat american în altul pentru a face avort.


Cele două proiecte ar avea însă nevoie în Senat de sprijinul al cel puţin 10 republicani, întrucât se aplică regulile majorităţii calificate.

Pe 24 iunie, Curtea Supremă din SUA a anulat decizia Roe v. Wade din 1973 ce recunoaştea dreptul constituţional la avort al femeilor. Decizia, salutată de activiştii conservatori ca o mare victorie, va schimba dramatic viaţa a milioane de femei din SUA, notează Reuters.

Citește și : Iranul asigură Ucraina că nu intenţionează să vândă drone Rusiei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.