StiripesurseDiasporaVucic, gazdă bună pentru Putin: 'Serbia este un partener de încredere...

Vucic, gazdă bună pentru Putin: ‘Serbia este un partener de încredere al Rusiei’

Publicat:

Serbia este un partener de încredere al Federaţiei Ruse şi îşi respectă ferm promisiunile făcute, a declarat preşedintele sârb Aleksandar Vucic într-un interviu acordat miercuri, în exclusivitate, agenţiei de presă oficiale ruse TASS cu ocazia vizitei preşedintelui rus Vladimir Putin, joi, la Belgrad.

‘Eu aşa gândesc şi aşa acţionez şi nu mint – chiar dacă unora s-ar putea să nu le placă – când spun că noi suntem un partener de încredere al Rusiei. Când îi spun preşedintelui Putin ‘da’, înseamnă că noi aşa vom şi face. Şi când spun la Washington şi Bruxelles că Serbia nu va institui sancţiuni împotriva Rusiei, acesta este adevărul pur şi un lucru corect’, a afirmat Vucic, potrivit agerpres.

Citeşte şi: Parlamentarii britanici pregătesc o încercare de amânare a Brexit-ului

Potrivit lui, preşedintele Vladimir Putin se bucură de multă popularitate în Serbia. ‘Cred că cel mai mare număr de oameni din ultimii 20 de ani va ieşi în stradă să-l întâmpine pe preşedintele rus, oamenii vor veni doar să-l vadă’, a spus liderul de la Belgrad, în contextul în care o asociaţie sârbă necunoscută a lansat un apel la un marş în onoarea preşedintelui rus Vladimir Putin joi, cu ocazia vizitei oficiale a acestuia la Belgrad. Potrivit opoziţiei, este vorba despre o iniţiativă a lui Aleksandar Vucic, care doreşte o demonstraţie de forţă a simpatizanţilor săi pe fondul protestelor de contestare a regimului său, conform AFP.

Unul din motivele popularităţii lui Putin în Serbia este faptul că Rusia a salvat Serbia de stigmatul de ‘genocid’, a spus Aleksandar Vucic, evocând rezoluţia britanică a ONU de a recunoaşte sârbilor ca popor care a comis genocid pe teritoriul fostei Iugoslavii. ‘Nu vom uita niciodată anul 2015, când ministrul de externe rus Serghei Lavrov şi ambasadorul Rusiei la ONU, regretatul Vitali Ciurkin, la ordinul lui Vladimir Putin, au salvat Serbia de stigmatul că ar fi un popor care a comis genocid, aşa cum a propus rezoluţia britanică în Consiliul de Securitate al ONU. Nu vom uita niciodată acest lucru’, a declarat preşedintele Vucic.


Rusia a blocat atunci în Consiliul de Securitate proiectul de rezoluţie britanic privind recunoaşterea masacrului musulmanilor din Srebrenica din 1995 ca genocid.

Citeşte şi: Ca-n filme! El Chapo l-a mituit pe fostul preşedinte mexican cu o sumă colosală

În interviu, preşedintele sârb s-a referit şi la relaţia sa personală cu Putin. ‘Întotdeauna mă consult şi mă sfătuiesc cu preşedintele Putin, îi cer sfatul când am nevoie. Îi comunic ceea ce se întâmplă, nu îl mint, îi spun adevărul, în pofida faptului că nu îi place întotdeauna ceea ce aude. Şi cred că acesta este unul dintre lucrurile pe care preşedintele Putin îl apreciază foarte mult. Şi eu îl respect, pentru că el este liderul unei ţări mari, iar eu sunt conducătorul unei ţări mici şi el arată respect pentru o astfel de ţară’, a afirmat liderul de la Belgrad.

În cursul vizitei preşedintelui Rusiei la Belgrad, potrivit presei sârbe, este programată semnarea a aproximativ 20 de diferite acorduri comune. Pe agenda discuţiilor figurează şi situaţia din Kosovo. De asemenea, părţile vor discuta despre implementarea unor proiecte comune în domeniile infrastructurii, energetic şi tehnologiilor inovatoare. Vicepremierul rus Iuri Borisov nu a exclus anterior semnarea şi a unui acord privind înfiinţarea unui centru nuclear în Serbia.

Vizita preşedintelui Rusiei în Serbia intervine într-un moment în care preşedintele Aleksandar Vucic se confruntă cu o amplă mişcare de contestare. Mii de sârbi au manifestat sâmbătă la Belgrad împotriva derivei autoritariste a liderului sârb, în cea de-a şasea acţiune de protest din ultimele săptămâni. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.