StiripesurseDiasporaVulcanii Etna şi Stromboli au erupt din nou

Vulcanii Etna şi Stromboli au erupt din nou

Publicat:

Vulcanii Etna şi Stromboli au erupt din nou, aruncând fântâni de lavă în cursul nopţii trecute, relatează vineri dpa, potrivit agerpres

Etna, care are 3.300 de metri înălţime şi se află în Sicilia, a erupt din craterul sud-estic, a indicat Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV).

Citește și : Alegeri parlamentare anticipate în Armenia

Lava curgea de pe versantul muntelui şi o coloană de fum se ridica spre cer, conform INGV.

Institutul a înregistrat, de asemenea, erupţii la Stromboli, situat pe insula vulcanică cu acelaşi nume, la aproximativ 70 de kilometri nord-est de Sicilia. Pâraie de lavă coboară adesea de la vulcanul înalt de 900 de metri spre zona de coastă a insulei mici.


Nu au fost semnalate persoane rănite sau pagube majore. Ambii vulcani au erupt în mod repetat în ultimele săptămâni, potrivit INGV.

Citește și : UE se pregătește ‘să-l ardă la buzunar’ pe Lukaşenko

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.