StiripesurseȘtirile zileiWashingtonul invită experți ONU să ancheteze rasismul din SUA

Washingtonul invită experți ONU să ancheteze rasismul din SUA

Publicat:

Administraţia preşedintelui Joe Biden a invitat experţi ONU să examineze bilanţul Statelor Unite ale Americii în materie de rasism faţă de reprezentanţii afro-americani, adoptând o poziţie contrară administraţiei precedente a lui Donald Trump, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Secretarul de stat american Antony Blinken a salutat miercuri crearea, de către Consiliul pentru drepturile omului din cadrul ONU, a unui grup de experţi mandataţi să examineze violenţele poliţieneşti împotriva ‘persoanelor de origine africană’ comise în lumea întreagă.

Citește și: Peste un sfert dintre bolnavii de COVID-19 au avut simptome și după șase luni de la boală

‘Naţiunile responsabile nu ar trebui să încerce să evite evaluarea bilanţului lor în materie de drepturi ale omului, dimpotrivă ele trebuie să o solicite în intenţia de a ameliora’ situaţia, menţionează Blinken într-un comunicat.

Astfel, şeful diplomaţiei americane a invitat în SUA doi raportori speciali ai ONU, specialişti în forme contemporane de rasism şi probleme legate de minorităţi, îndemnând şi alte state membre să participe la acest ‘efort de luptă împotriva rasismului, discriminării şi xenofobiei’.


Această luare de poziţie contrastează puternic cu atitudinea fostului preşedinte republican Donald Trump şi a aliaţilor săi în faţa manifestaţiilor uriaşe care au zguduit SUA după decesul, la 25 mai 2020, a afro-americanului George Floyd sub genunchiul unui poliţist alb.

Citește și: Laurent Simons, copilul geniu care vrea să-i facă pe oameni nemuritori

Negând existenţa rasismului sistemic în Statele Unite, Donald Trump a atribuit violenţele comise de poliţie ‘merelor stricate’ şi a respins orice critică asupra istoriei ţării.

Pe această poziţie rămâne majoritatea partidului său, remarcă AFP. ‘În loc să cheme ONU să vină şi să ne spună cât de rasişti suntem, de ce nu le cereţi să meargă în Cuba, unde un regim socialist demonic se aruncă pe oameni pentru a-i bate şi răpi?’, a scris pe Twitter senatorul republican Marco Rubio, referindu-se la reprimarea manifestaţiilor de amploare din insula comunistă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.