StiripesurseȘtirile zileiWilliam Burns, nominalizat pentru conducerea CIA, consideră China drept un 'adversar...

William Burns, nominalizat pentru conducerea CIA, consideră China drept un ‘adversar autoritar’

Publicat:

William Burns, nominalizat de preşedintele american Joe Biden pentru funcţia de director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), a declarat miercuri în Senat că pentru securitatea naţională a SUA competiţia cu China şi contracararea leadershipului ei ”agresiv” sunt esenţiale, transmite Reuters, scrie agerpres.   

Burns (64 de ani), fost diplomat de carieră care a lucrat atât în administraţii republicane, cât şi în cele democrate, este de aşteptat să obţină facil confirmarea Senatului pentru şefia CIA. El a fost ambasador în Iordania şi Rusia şi a deţinut alte trei poziţii importante în Departamentul de Stat.

Citește și : Rusia măreşte amenzile pentru protestatari

În timpul audierii în Comitetul pentru Intelligence al Senatului american, Willian Burns a afirmat că va avea patru principale priorităţi – ”oameni, parteneriate, China şi tehnologie” – dacă va ajunge să conducă CIA.

El a numit China ”un adversar autoritar, formidabil”, care îşi consolidează capacitatea de a fura proprietate intelectuală, de a-şi reprima poporul şi de a-şi construi influenţă în interiorul SUA.


Burns a accentuat că ameninţările ”cunoscute” persistă, printre care cele din partea Rusiei, a Coreii de Nord şi a Iranului, alături de riscurile reprezentate de ameninţările cibernetice şi de problemele globale din domeniul sănătăţii.

Citește și : Paşapoartele britanicilor rezidenţi în UE NU trebuie ştampilate la reintrarea în Schengen

William Burns şi Jake Sullivan, actualul consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden, au condus în 2013 negocieri secrete cu Iranul care au contribuit la crearea condiţiilor pentru încheierea acordului nuclear internaţional din 2015. Fostul preşedinte Donald Trump a retras SUA din acest acord în august 2018 şi a reintrodus sancţiuni contra Teheranului, pe care l-a acuzat de încălcarea termenilor înţelegerii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.