StiripesurseDiasporaXi Jinping îl asigură pe Vladimir Putin, la telefon, de susţinerea...

Xi Jinping îl asigură pe Vladimir Putin, la telefon, de susţinerea Beijingului în domeniul ‘suveranităţii’ şi ‘securităţii’

Publicat:

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a dat asigurări miercuri omologului său rus Vladimir Putin, într-o convorbire la telefon, cu privire la susţinerea Beijingului în domeniul ”suveranităţii” şi ”securităţii”, potrivit agenţiei oficiale chineze de presă China Nouă, care nu precizează dacă aceste declaraţii vizează Ucraina sau Taiwanul, relatează AFP, scrie news.ro .  

”China este dispusă să continue, împreună cu Rusia, susţinerea reciprocă în probleme de suveranitate, securitate şi în alte probleme de interes fundamental şi îngrijorări majore”, i-a spus Xi Jinping lui Vladimir Putin, citat de China Nouă.

Citește și : Stoltenberg ‘îi duce cu zăhărelul’: Livrarea către Ucraina a unor arme grele NATO ‘necesită timp’

Agenţia oficială chineză nu leagă, însă, aceste declaraţi de vreun exemplu precis, de xemplu Ucraina sau Taiwanul.

Ultima convorbire la telefon cunoscută a celor doi lideri a avut loc în februarie, la o zi după ce Rusia a invadat Ucraina.


China refuză, de la invazia rusă a Ucrainei, la 24 februarie, să folosească cuvântul ”invazie” pentru a desemna ”operaţiunea militară specială” a lui Putin şi aruncă vina acestui război rus asupra Statelor Unite ş NATO.

Puterea comunistă chineză, apropiată Kremlinului, cu care vrea să facă un front comun împotriva Statelor Unite, s-a abţinut totodată să condamne invazia rusă.

Cu trei săptămâni înainte de lansarea Războiului rus în Ucraina, Xi Jinping l-a primit la Beijing pe Vladimir Putin, în marja ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice (JO) de iarnă din 2022.

Citește și :  Peskov: Discuţiile rămân esenţiale în relaţiile ruso-americane

Ei au proclamat atunci ”prietenia fără limite” dintre China şi Rusia şi au semnat numeroase acorduri, inclusiv în domeniul gazelor naturale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.