StiripesurseȘtirile zileiYemen: Şeful observatorilor civili ai ONU se află la Sanaa, după...

Yemen: Şeful observatorilor civili ai ONU se află la Sanaa, după ce a fost la Aden

Publicat:

Şeful observatorilor civili ai ONU însărcinaţi cu consolidarea armistiţiului în oraşul yemenit strategic Hodeida a sosit duminică la Sanaa, capitala Yemenului controlată de către rebelii houthi, el venind de la Aden, relatează AFP, potrivit agerpres.

Patrick Cammaert, general olandez în retragere, ”se va opri la Sanaa, înainte de a merge la Hodeida”, declara anterior pentru AFP un responsabil al ONU, fără să precizeze când va merge în oraşul din vestul Yemenului, unde este în vigoare de marţi un armistiţiu.

Citește și : Cel puţin opt morţi după izbucnirea unui incendiu într-o mină din Rusia

Ofiţerul olandez a fost întâmpinat pe aeroportul internaţional din Sanaa de către Ali al-Mouchiki, şeful reprezentanţilor rebeli din comisia mixtă (cu guvernul), însărcinată cu aplicarea prevederilor din acordul din Suedia referitoare la Hodeida.

Cei şase observatori sosiţi la Sanaa sâmbătă venind dinspre Amman erau de asemenea prezenţi, potrivit unui fotoreporter al AFP aflat la faţa locului.


La Aden, unde a sosit sâmbătă, ofiţerul olandez a făcut presiuni asupra executivului olandez şi asupra coaliţiei militare conduse de către Arabia Saudită, care îl susţine, ”să facă să respecte armistiţiul intrat în vigoare la Hodeida şi să coopereze în scopul de a asigura aducerea ajutorului umanitar” din Hodeida în toată ţara, a indicat Stéphane Dujarric, purtător de cuvânt al secretarului general al ONU, într-un comunicat.

În discuţiile sale de la Aden, generalul Cammaert a subliniat că ”eşecul sau succesul acordului din Suedia depinde doar de cele două părţi yemenite”, potrivit ONU.

Prima reuniune a comitetului care îi reuneşte pe loialişti şi pe rebeli ar urma să aibă loc începând cu 26 decembrie.

Citește și : Indonezia : Sute de morți și răniți după un TSUNAMI

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.