StiripesurseDiasporaZece elicoptere americane sunt aşteptate săptămâna aceasta în Letonia pentru exerciţii...

Zece elicoptere americane sunt aşteptate săptămâna aceasta în Letonia pentru exerciţii militare

Publicat:

Zece elicoptere militare americane sunt aşteptate să sosească săptămâna aceasta în Letonia pentru o rundă de exerciţii militare vizând întărirea frontierei estice a NATO şi care vor dura nouă luni, a anunţat luni Ministerul Apărării de la Riga, citat de dpa, scrie agerpres.

Elicopterele Black Hawks vor staţiona la baza de la Lielvarde, în cadrul operaţiunii americane Atlantic Resolve, care urmăreşte susţinerea partenerilor NATO din Europa de Est.

Citește și : De câte puncte este nevoie pentru a putea imigra în UK

Ele fac parte dintr-o flotilă de circa 60 de astfel de aeronave ce vor fi transferate din Franţa în Polonia, Germania şi Letonia pentru aceste exerciţii.

Obiectivul este de a asigura pacea şi stabilitatea în Letonia şi în celelalte state baltice, care sunt din ce în ce mai preocupate de securitatea regională, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014 şi în acelaşi an insurgenţi pro-ruşi au lansat o campanie în estul ţării pentru separarea de Kiev.


Elicopterele americane vor participa la antrenamente alături de armata letonă şi un batalion al NATO condus de Canada, a precizat comunicatul ministerului leton.

Ministrul leton al apărării, Artis Pabriks, a anunţat săptămâna trecută că doreşte noi convorbiri cu SUA privind întărirea prezenţei militare în Letonia.

“Statele baltice şi Letonia sunt gata să primească trupe ale SUA, în măsura în care acest lucru creşte securitatea regiunii şi a alianţei noastre”, a declarat ministrul pentru portalul de ştiri militare Sargs.lv, referindu-se la o redistribuire a forţelor planificată de Washington.

Citește și : Hashim Thaci va fi audiat de procurorii care îl acuză de crime de război

Preşedintele american Donald Trump a anunţat retragerea a 9500 din cei 34.500 de militari americani staţionaţi în Germania, dintre care o parte urmează să fie relocaţi în Polonia şi în alte ţări est-europene, deşi nu s-a clarificat deocamdată câţi anume.

Statele Unite staţionează prin rotaţie unităţi militare la frontiera de est a NATO din anul 2014.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.