StiripesurseExterneZece exemplare de râs din România vor fi transferate în Germania,...

Zece exemplare de râs din România vor fi transferate în Germania, până la finalul anului 2027, pentru refacerea speciei

Publicat:

Zece exemplare de râs din România vor fi transferate în Germania, până la finalul anului 2027, pentru refacerea speciei

Zece exemplare de râs din România, are vor fi capturate din Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea, vor fi transferate în Germania, până la finalul anului 2027, pentru refacerea speciei. Primul mascul, numit Viorel, a fost eliberat recent în Pădurea Thuringiană, alături de o femelă născută în captivitate în Germania.

”În imagini de excepţie, vedeta din România, Viorel – primul râs transferat în Germania pentru refacerea genetică a acestei specii. În cadrul acestui proiect, 10 exemplare de râs de pe fondurile cinegetice gestionate de Direcţiile Silvice Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea vor fi capturate şi transferate în Germania până în anul 2027, în vederea creării unui nucleu în Pădurea Thuringiană, care va contribui la refacerea genetică a întregii populaţii de râşi existentă în prezent, în trei nuclee izolate şi foarte reduse numeric”, au transmis, marţi, reprezentanţii Romsilva, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Potrivit acestora, Eleodor Olavi Niţescu, directorul general adjunct al Regiei Naţionale a Pădurilor –  Romsilva, şi Leonaş Dinu, inginer în cadrul regiei şi responsabilul de Proiectul “Lynx Thuringia“ au participat recent, la invitaţia BUND Germania, WWF Germania şi a lui Bernhard Stengele, Ministrul Mediului şi Agriculturii Landului Thuringia, la eliberarea în Pădurea Thuringiană a primului râs capturat în România pe fondurile cinegetice gestionate de Romsilva.

Împreună cu râsul Viorel a fost eliberat şi un exemplar de râs femelă, numită Frida, născută în captivitate în Germania.


Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO PSRM nu va susține programul lui Tofan și echipa lui de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) nu va susține în Parlament programul de guvernare și echipa propusă de premierul desemnat Vasile Tofan. Declarația a fost făcută de liderul...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.