StiripesurseExterneZeci de mii de credincioși s-au adunat la Vatican pentru a-și...

Zeci de mii de credincioși s-au adunat la Vatican pentru a-și lua rămas-bun de la Papa Francisc

Publicat:

Zeci de mii de credincioși s-au adunat în Piața Sfântul Petru din Vatican pentru a-și aduce omagiul Papei Francisc, care a decedat pe 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani, informează AFP.

Din cauza numărului mare de persoane venite să-l vadă pentru ultima oară, bazilica Sfântul Petru, unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al pontifului, a rămas deschisă aproape toată noaptea, potrivit Interfax. Inițial, se anunțase că aceasta va fi închisă la miezul nopții (ora locală), însă accesul a fost permis până la ora 5:30 dimineața. Bazilica a fost închisă pentru scurt timp, pentru curățenie, și redeschisă la ora 7:00.

Ceremonia de rămas-bun va continua până la ora 19:00, pe 25 aprilie, când va avea loc ritualul sigilării sicriului.

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc pe 26 aprilie, în biserica Santa Maria Maggiore din Roma

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO SUA îi vor despăgubi cu milioane de euro pe foştii proprietari de pe Stadionul Republican

Directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a anunțat că mai mulți dintre proprietari expropriați de pe terenul fostului Stadion Republican au contestat în instanță...

VIDEO Ministrul Mediului se vrea la conducerea PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

Cursul valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 10 bani. Dolarul...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.