StiripesurseDiasporaZeci de mii de oameni au luat cu asalt porţile festivalului...

Zeci de mii de oameni au luat cu asalt porţile festivalului Oktoberfest

Publicat:

Zeci de mii de oameni au luat cu asalt sâmbătă intrarea la festivalul berii Oktoberfest, după ce organizatorii i-au deschis porţile în oraşul german Munchen, informează dpa, potrivit agerpres.

În ciuda avertismentelor oficiale de a nu se grăbi la intrare – anunţate prin intermediul difuzoarelor în engleză, germană şi dialectul bavarez – vizitatorii s-au îmbulzit la porţi pentru a-şi asigura locuri în corturile cu bere.

Citește și : Rebelii houthi din Yemen intenţionează să pună capăt atacurilor împotriva Arabiei Saudite

Cu toate acestea, vor trebui să mai aştepte câteva ore până când vor simţi gustul băuturii-vedetă a tradiţionalului festival. Primarul din Munchen, Dieter Reiter, va marca deschiderea evenimentului dând cep primului butoi de bere cu un ciocan mare, la amiază (10:00 GMT).

Înainte de deschidere, Reiter a subliniat importanţa de a asigura un “Wiesn” sigur şi paşnic, aşa cum este cunoscut festivalul pe plan local. ”Am un sentiment bun”, a spus el în timp ce făcea turul oficial pentru a vedea stadiul pregătirilor.


Mai puţini locuitori din Munchen decât de obicei l-au abordat pentru diverse îngrijorări înainte de eveniment, a spus Reiter. “Aceasta este de bun augur”, a comentat el.

Se aşteaptă vreme bună la ceremonia de deschidere, când se va auzi strigătul tradiţional O’zapft is! (S-a dat cep!), prin care Reiter anunţă deschiderea butoiului şi începerea celei de-a 186-a ediţii a festivităţilor.

Potrivit site-ului oficial, cele şase beri oferite “trebuie să fie preparate cu apă din Munchen luată dintr-o fântână adâncă şi să aibă un conţinut original de must de bere de cel puţin 13,6%, ceea ce le face mai puternice decât berile slabe normale”.

Citește și : Boris Johnson: ‘Cred că facem progrese’ în negocierile pentru Brexit

Înaintea primului festival de bere din lume s-au făcut rezervări în număr mare şi se anticipează că va fi depăşit numărul vizitatorilor de anul trecut, de 6,3 milioane.

“Nu trebuie să fie un an record”, a declarat şeful Oktoberfest, Clemens Baumgaertner, atât timp cât este un ”Wiesn de calitate”.

Festivalul se încheie pe 6 octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.