StiripesurseDiasporaZeci de mii de persoane au participat la un miting în...

Zeci de mii de persoane au participat la un miting în sprijinul pro-Orban la Budapesta, în contextul apropierii alegerilor

Publicat:

Zeci de mii de persoane au participat la un miting în sprijinul prim-ministrului ungar Viktor Orban marţi la Budapesta, în contextul apropierii alegerilor când liderul naţionalist conservator se va confrunta într-o cursă strânsă pentru un al patrulea mandat consecutiv la 3 aprilie, relatează Reuters, potrivit agerpres

Pentru prima dată din 2010, Orban şi partidul său de dreapta Fidesz se vor confrunta la urne cu un front unit din şase partide de opoziţie. Fidesz şi-a mărit uşor avansul la 39% într-un sondaj realizat la sfârşitul lunii februarie de Median, comparativ cu 32% pentru blocul de opoziţie.

Citește și : Negocierile dintre Rusia și Ucraina au reînceput

Calea lui Orban spre realegere este complicată de invadarea Ucrainei de către Rusia, care i-a pus relaţiile strânse de aproape un deceniu cu preşedintele rus Vladimir Putin într-o nouă lumină, stârnind critici aspre din partea opoziţiei.

Orban a declarat că legăturile Ungariei cu Rusia au fost “echilibrate şi echitabile” până foarte recent. Dar aceasta s-a schimbat şi Ungaria a condamnat invazia rusă. El a spus că Budapesta nu ar opune dreptul său de veto sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei, dar acest lucru nu trebuie să afecteze aprovizionarea cu energie a Ungariei.


Confruntat de asemenea cu o creştere a inflaţiei la cel mai ridicat nivel în aproape 15 ani, guvernul lui Orban a impus plafonarea preţurilor la unele alimente de bază, combustibil şi credite ipotecare, extinzând deja controalele în vigoare asupra energiei pentru consumatorii casnici.

Organizatorii au adus oameni din mediul rural cu autobuzele la Budapesta pentru mitingul de marţi, care a coincis cu sărbătoarea naţională ce comemorează revoluţia din 1848 în Ungaria.

Citeşte şi:  Budapesta anunţă nu va ceda în faţa ultimatumului dreptei europene

Orban ar urma să vorbească mulţimii în jurul orei 14.00 GMT, în faţa clădirii parlamentului.

“Am venit aici (…) pentru că trebuie să arătăm că suntem uniţi şi Ungaria rezistă ca o insulă împotriva pierderii (valorilor) morale occidentale”, a declarat Emese Haraszti, o manifestantă în vârstă de 23 de ani.

“Actualul guvern ungar este singura dintre alegerile politice pe care le avem acum în Ungaria (…), valabile pentru valorile creştine şi conservatoare”.

Întrebată despre relaţiile strânse ale lui Orban cu Putin, ea a spus: “Este corect să avem relaţii bune cu toată lumea”.

Citește și : Ruşii şi americanii îşi continuă colaborarea din spaţiu: ‘Lucrăm împreună!’

Partidele de opoziţie şi-au planificat propriul miting la Budapesta marţi de la 14.00 GMT, în timpul căruia va lua cuvântul liderul lor Peter Marki-Zay, un primar al unui orăşel şi tată catolic a şapte copii.

Referindu-se la îngrijorarea Uniunii Europene cu privire la scăderea standardelor democratice în Ungaria, Marki-Zay a declarat că “puterea nelimitată (a lui Orban) a dus la corupţie nelimitată” în timp ce milioane de unguri se luptă să supravieţuiască.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.