StiripesurseRăzboi in UcrainaZelenski a acceptat invitaţiile la summiturile G7 şi NATO

Zelenski a acceptat invitaţiile la summiturile G7 şi NATO

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat miercuri seară pe Twitter că a acceptat invitaţiile la summiturile G7 şi NATO care vor avea loc la sfârşitul acestei luni în sudul Germaniei şi, respectiv, la Madrid, transmite dpa, potrivit agerpres.

Preşedintele Zelenski a scris că a “acceptat cu recunoştinţă invitaţia” cancelarului german Olaf Scholz, care îi va găzdui pe liderii G7 la castelul Elmau din Bavaria în perioada 26-28 iunie, precum şi invitaţia secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la summitul care va avea loc în capitala Spaniei în perioada 29 iunie – 30 iunie.

Citește și : Stoltenberg ‘îi duce cu zăhărelul’: Livrarea către Ucraina a unor arme grele NATO ‘necesită timp’

Şeful statului ucrainean nu a precizat dacă va participa personal la aceste reuniuni la nivel înalt sau se va adresa participanţilor prin videoconferinţă, aşa cum a mai procedat anterior.


Secretarul general al NATO anunţase miercuri că preşedintele Ucrainei este invitat să ia parte la summitul Alianţei. El a anunţat, de asemenea, că se aşteaptă ca liderii NATO să decidă la reuniunea de la Madrid cu privire la un sprijin suplimentar pentru armata Ucrainei, care să o ajute să treacă de la echipamentele din epoca sovietică la armele moderne.

Citește și : Stoltenberg ‘îi duce cu zăhărelul’: Livrarea către Ucraina a unor arme grele NATO ‘necesită timp’

Volodimir Zelenski s-a adresat deja celor 30 de şefi de stat şi de guvern din cadrul NATO prin intermediul unei legături video la ultimul summit care a avut loc în luna martie, la Bruxelles. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

În plin scandal din cauza demiterii ministrului Apărării, Zelenski vrea să-l schimbe și pe șeful Armatei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ia în calcul demiterea comandantului-șef al Forțelor Armate, generalul Oleksandr Sîrski, la numai câteva zile după ce l-a înlăturat pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.