StiripesurseDiasporaZelenski reia tema admiterii Ucrainei în NATO

Zelenski reia tema admiterii Ucrainei în NATO

Publicat:

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reluat marţi tema posibilităţii aderării ţării sale la NATO şi a insistat că nu va ceda în conflictul cu Rusia, în timp ce premierul britanic, Boris Johnson, a declarat că Ucraina nu trebuie supusă presiunilor în negocieri, informează mediafax.

“Au murit prea mulţi oameni pentru a ceda din teritoriu. Impasul nu este o opţiune. Ucraina trebuie să realizeze controlul deplin asupra teritoriului”, a declarat Volodimir Zelenski în intervenţia la o conferinţă organizată de cotidianul Financial Times.

Citește și : Viaţa după pandemie: Beijingul îşi redeschide restaurantele

Volodimir Zelenski a insistat că Ucraina va trebui admisă în NATO dacă va cere acest lucru. “Nu trebuie pierdut timp cu discuţii privind aderarea”, a argumentat liderul de la Kiev, conform BBC News.

Rusia se opune vehement aderării Ucrainei la NATO, iar Zelenski anunţa acum câteva săptămâni că înţelege că acest lucru nu se va întâmpla.


La rândul său, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a declarat marţi că Volodimir Zelenski nu trebuie supus presiunilor pentru acceptarea unui acord de pace cu Rusia. “Boris Johnson a declarat că trebuie evitat un rezultat în care agresiunea lui Vladimir Putin să pară că ar fi fost eficientă”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street, după o şedinţă a Guvernului britanic.

Citește și : Totul pentru petrol! Casa Albă pare să şteargă cu buretele implicarea lui MbS în asasinarea lui Khashoggi

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.