StiripesurseȘtirile zileiZimbabwe: Fostul preşedinte Robert Mugabe a fost înhumat în satul său...

Zimbabwe: Fostul preşedinte Robert Mugabe a fost înhumat în satul său natal

Publicat:

Fostul preşedinte din Zimbabwe Robert Mugabe a fost înmormântat sâmbătă în satul său natal, Kutama (nord-vest), în prezenţa familiei şi a unor apropiaţi, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Sicriul acoperit cu drapelul naţional a fost coborât în mormântul de pe proprietatea sa din Kutama în finalul unei ceremonii sobre, desfăşurate în faţa celor câteva sute de persoane prezente.

Citește și : Procesul de votare în alegerile prezidenţiale din Afganistan s-a încheiat

Membri ai familiei, în frunte cu văduva fostului şef de stat, Grace Mugabe, îmbrăcată în negru, au împrăştiat deasupra sicriului trandafiri albi.

Înhumarea de sâmbătă a marcat epilogul unui conflict de câteva săptămâni între apropiaţii fostului şef de stat şi guvernul succesorului său, Emmerson Mnangagwa, cu privire la locul odihnei sale veşnice.


Decedat la 6 septembrie la vârsta de 95 de ani într-un spital din Singapore, unde făcea tratament pentru cancer, Robert Mugabe urma iniţial să fie înhumat în Panteonul naţional al eroilor “luptei pentru eliberare”, la Harare, după cum doreau autorităţile. Familia sa, printre care văduva Grace Mugabe, a insistat ca el să fie înhumat în satul său natal. În final, familia a avut ultimul cuvânt, obţinând ca el să fie înhumat în satul său, iar guvernul a confirmat joi că se va conforma acestei decizii.

Citește și : O nouă zi de proteste masive pro-democrație în Hong Kong – VIDEO

Până la ultima suflare, Robert Mugabe i-a purtat ranchiună lui Emmerson Mnangagwa, pus în fruntea ţării după demisia bătrânului preşedinte, la presiunile armatei şi partidului său, Zanu-PF, în noiembrie 2017.

După ce s-a menţinut la putere timp de 37 de ani, Robert Mugabe a lăsat în urmă o ţară traumatizată de represiunile împotriva oponenţilor şi ruinată de criza economică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump ar fi adormit în lojă la meciul echipei sale favorite din finala NBA

Președintele american Donald Trump a stârnit o nouă controversă în SUA. Asta după apariția unor imagini în care pare să fi adormit în lojă...

Șapte flori ușor de întreținut ce vor crește biodiversitatea din grădină

Un expert în grădinărit recomandă șapte flori care pot ajuta la transformarea spațiilor exterioare în paradisuri prietenoase cu polenizatorii, fără prea mult efort. Un expert...

Ulei de măsline, lămâie și scorțișoară: motivul pentru care acest amestec a devenit atât de popular

Ulei de măsline, coajă de lămâie și scorțișoară: trei ingrediente pe care le ai sigur în bucătărie. Combinate, devin un parfum natural de cameră...

Avertisment de la conducerea FMI: Aprovizionarea globală cu energie își va reveni greu după războiul din Iran

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a salutat, luni, acordul încheiat între Teheran şi Washington, transmite AFP, conform Agerpres. Aceasta a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.