StiripesurseDiasporaZiua unităţii în Ucraina: Oamenii înalţă drapelul şi cântă imnul naţional...

Ziua unităţii în Ucraina: Oamenii înalţă drapelul şi cântă imnul naţional ca să arate că nu se tem de nimeni

Publicat:

Ucrainenii au înălţat, miercuri, drapelul naţional şi au intonat imnul, într-o “zi a unităţii” decretată pe fondul temerilor privind o invazie rusă despre care Occidentul afirmă că ar putea fi iminentă, relatează Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Angajaţii la stat au fost chemaţi să cânte imnul şi cursurile au fost suspendate în şcoli din toată ţara, iar televiziunile au pregătit programe speciale. Şi pe Instagram utilizatorii începuseră să posteze cu hashtagul #ziuaunităţii.

Citeşte şi: Pfizer AMÂNĂ cererea de aprobare a vaccinului anti-Covid pentru copiii sub 5 ani – Black News

Drapelul galben-albastru a fost arborat la şcoli, spitale şi magazine, precum şi la instituţiile guvernamentale.


“E o zi ca toate celelalte, dar steagurile vor să arate că nu ne temem de nimeni”, a spus Mykola, proprietarul unui chioşc de cafea din capitala Kiev.

Preşedintele Volodimir Zelenski, care a anunţat marţi organizarea acestei zile a unităţii, a subliniat într-un discurs televizat că toţi ucrainenii “vor să trăiască în pace, fericiţi, într-o familie, copii şi părinţi”.

“Nimeni nu ne poate iubi patria aşa cum o iubim noi. Şi doar noi, împreună, o putem apăra”, a spus el.

Zelenski a declarat 16 februarie, prin decret, ca fiind zi a “unităţii” în condiţiile în care conform unor relatări din media serviciile de informaţii americane au menţionat această zi ca posibilă dată a unei acţiuni militare a Rusiei.

Citeşte şi: SUA şi NATO aşteaptă confirmări privind începerea retragerii efectivelor militare ruse de la frontierele Ucrainei – Black News

SUA şi aliaţii din NATO acuză Rusia că a desfăşurat trupe la graniţa ucraineană pentru a pregăti un nou atac asupra Ucrainei, după anexarea peninsulei Crimeea în 2014, acuzaţie pe care Moscova o neagă. Guvernul SUA a avertizat recent că este posibilă o invazie rusă în Ucraina înainte de încheierea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, pe 20 februarie. Totuşi, miercuri Ministerul Apărării din Rusia a anunţat că unităţile care şi-au încheiat manevrele militare în Crimeea se întorc în cazărmi.

“Toată lumea vrea să ne sperie, şi noi rămânem aici”, a comentat o pensionară din Kiev care s-a prezentat ca Ludmila, purtând un mic steag ucrainean pe reverul hainei, a mai consemnat Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.