StiripesurseDiasporaZoran Zaev salută aderarea Macedoniei de Nord la NATO

Zoran Zaev salută aderarea Macedoniei de Nord la NATO

Publicat:

Premierul macedonean, Zoran Zaev, a salutat miercuri semnarea protocolului de aderare a ţării sale la NATO, apreciind că aceasta va conduce la o perioadă de progres “neîntrerupt”, relatează dpa, potrivit agerpres.

“Aceasta este o zi uriaşă, istorică pentru toţi cetăţenii noştri. Astăzi, cea mai mare alianţă de securitate din lume, NATO, ne-a salutat. Astăzi stăm alături de aliaţii noştri “, a scris premierul pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Trump a încercat concilierea într-un climat politic nociv (AFP)

“Suntem fericiţi, cum ar trebui să fim, deoarece am câştigat o stabilitate permanentă (…) securitate şi pace pentru ţara noastră. Progresul şi dezvoltarea sunt acum de neoprit “, a adăugat Zaev. “Copiii noştri vor trăi mai bine într-o ţară şi o regiune care inspiră speranţă. Felicitări şi fiţi mândri!”, a spus el.

Statele membre ale NATO au semnat miercuri, la Bruxelles, protocolul de aderare a Macedoniei de Nord la Alianţa Nord-Atlantică, un pas important către acceptarea ţării balcanice ca al 30-lea membru al organizaţiei, notează dpa.


Citește și: Miniștrii britanici au discutat în secret AMÂNAREA Brexit-ului

Fosta republică iugoslavă a convenit anul trecut să îşi schimbe denumirea în ‘Republica Macedonia de Nord’, pentru a se face astfel distincţie faţă de vechea provincie greacă Macedonia. Schimbarea numelui ţării va deveni oficială de îndată ce Grecia ratifică protocolul de aderare, ceea ce s-ar putea întâmpla în câteva zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.